Doi copii români abuzați de un profesor de religie în Italia. Cum s-au petrecut faptele

Ultima actualizare:

    Băiețelul cel mare, în vârstă de 13 ani, nu a mai suportat abuzurile și a popvestit totul mamei
Băiețelul cel mare, în vârstă de 13 ani, nu a mai suportat abuzurile și a popvestit totul mamei

Totul a ieşit la iveală după ce băiatul cel mare a avut curaj şi i-a povestit mamei sale ce face profesorul în timpul meditaţiilor relatează antena3.ro. Şocată, femeia a anunţat imediat autorităţile. Faptele s-au petrecut în localitatea Santo Stefano di Aspromonte din Reggio Calabria.

Pedofilul era considerat prieten de familie și venea des în casa copiilor

În stare de șoc, mama celor doi copii s-a adresat imediat poliției, iar bărbatul a fost judecat în stare de urgență. Femeia a declarat la tribunal că bărbatul era considerat un prieten de familie şi copiii obişnuiau să îl viziteze des. "Îl puneam în capul mesei, l-am respectat și l-am primit mereu cu drag în casa noastră, era un om în vârstă și părea serios, blând, aveam foarte mare încredere în el. Era un om de mare încredere pentru familia noastră, făcea meditații cu băieții la mai multe obiecte fiind o persoană deosebit de cultă și de inteligentă. N-am crezut niciodată că ar putea profita în vreun fel de copiii mei”, a declarat mama în instanță.

Fostul profesor de religie a fost condamnat în regim de urgență

Copiii au fost ascultați de specialiști și psihologii tribunalului care au confirmat că cele povestite de ei sunt adevărate. După un proces în primă instanță, unul în apel și un proces de recurs în fața Înaltei Curți de Casație, avocatul italian al familiei, Marco Crocitta a reușit să facă dreptate pentru familia de români."Mama băieților a suferit mult din cauza celor întâmplate, dar a avut de asemenea curaj și tărie sufletească și a vrut cu orice preț să se facă dreptate pentru copiii ei. Nu a fost un proces ușor, dar important este că în cele din urmă cel vinovat e după gratii”, a declarat avocatul. Fostul profesor de religie a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, la interzicerea drepturilor de a ocupa funcții publice și de a lucra cu minori.

Citiți și

Copii abuzaţi sexual şi bătuţi de educatori. Educatoarea de la «Delfinul» spune că totul este o înscenare

Polițiști în alertă! Un pedofil, care a agresat doi copii în lift, este căutat

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net