Un cuplu din media, Anisa și Dragoș Săndulache, amândoi creatori de modă, au realizat primele costume confecționate din măști de protecție. Ei spun că este o premieră mondială, iar prin acest gest au vrut să transmită un mesaj simbolic celor care care se declară anti-mască.


Anisa și Dragoș s-au plimbat prin centrul Capitalei și în mijloacele de transport în comun, îmbrăcați cu hainele confecționate din măști, pentru a vedea reacțiile oamenilor și pentru a-i îndemna să poarte masca de protecție. Ei au pornit campania "Port-mască".

haine-masti.jpg

S-au plimbat și cu autobuzul

“Nu putem sta cu mâna în sân. Sunt mulți care consideră că totul este o conspirație și o făcătură. Și sunt total împotriva purtării măștilor. Cu siguranță, lor nu le vom schimba părerea și nu-i vom determina noi să se protejeze pe ei și pe cei din jur. Dar îi vom ajuta pe cei care o fac deja, să meargă mai departe. Este o încurajare pentru ei. Mai sunt și cei care încă nu s-au hotărât din ce tabără să facă parte. Și pentru ei, mesajul nostru reprezintă un îndemn. Având atelierul propriu de croitorie, am avut puterea să facem asta. Fiecare dintre noi ar trebui să facă orice îi stă în putință pentru a ajunge mai repede la normalitate. Să porți mască nu este o rușine! Este o modă necesară în vremurile pe care le trăim!”, au declarat cei doi designeri, pentru click.ro.

anisa_si_dragos_sandulache.jpg

Designerii Anisia și Dragoș Săndulache spun că masca este deja o modă necesară

Anisa și Dragoș Săndulache dețin brandul de haine de lux SPREZZA și crează ținute personalizate, costume și rochii, totul lucrat de mână. De-a lungul timpului, cei doi au îmbrăcat multe vedete și persoane publice din România, cum ar fi Helmut Duckadam, Gigi Becali, Cătălin Moroșanu și mulți alții. Anisa Săndulache prezintă o emisiune la Televiziunea Română, iar Dragoș Săndulache a renunțat după 13 ani la media, pentru a face costume și cămăși bărbătești. Cei doi formează un cuplu din 2015.

Citește și:

Când a apărut masca de protecție. Acum 123 de ani, un francez a folosit-o, primul, în scop medical

Măștile de protecție. 8 lucruri pe care trebuie să le știe toată lumea

 

 
 
Loading...