Doi soți din Dorohoi, la un pas de moarte din cauza mustului pus la fermentat. Ce s-a întâmplat

Ultima actualizare:

    Un echipaj SMURD a intervenit imediat, salvându-le viața celor doi soți intoxicați cu dioxid de carbonfoto: ISU Botoșani
Un echipaj SMURD a intervenit imediat, salvându-le viața celor doi soți intoxicați cu dioxid de carbonfoto: ISU Botoșani

Joi, 8 octombrie, doi soți din Dorohoi au trecut printr-o situație care se putea încheia dramatic! Cei doi (cu vârste de 60, respectiv 64 ani) au fost la un pas să-și piardă viața după ce au intrat în beciul unde au pus mustul la fermentat.

Cei doi au intrat, unul după celălalt, în beciul unde puseseră mustul la fermentat. Îngrijorate de faptul că nu se mai întorceau, rudele aflate în vizită au alertat autoritățile.

”Prima care a intrat în beci a fost soția. Pentru că nu s-a mai întors în casă, unde era așteptată de soț și câteva rude venite în vizită, bărbatul s-a dus să o caute. Câteva clipe mai târziu, aceștia au fost găsiți în beciul casei și nu răspundeau la strigătele celor din jur. Întrucât au realizat pericolul «nevăzut», rudele au sunat după ajutor”, se arată într-un comunicat transmis de ISU Botoșani.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul ISU Botoșani, dintre care și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor ISU a intervenit și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

”Cele două persoane au fost scoase imediat din beci, fiind preluate de către echipajele de prim ajutor care, după ce le-au administrat oxigen, le-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, se mai arată în comunicatul citat.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că, cel mai probabil, cei doi s-au intoxicat cu dioxid de carbon.

Sfaturile salvatorilor pentru persoanele care pun mustul la fermentat

”Nu toți oamenii știu despre pericolul din timpul fermentării mustului. Doar câteva minute de inhalare a dioxidului de carbon pot fi fatale.

Butoaiele, depozitate în beciurile care nu au căi de aerisire, sunt un adevărat pericol. Efectele asupra organismului sunt cauzate de reducerea cantităţii de oxigen în spatiile închise în care fermentează vinul. Dioxidul de carbon rezultat în urma fermentaţiei alcoolice este imposibil de distins. El nu are miros sau culoare, iar în câteva minute poate deveni fatal.

Pentru evitarea tragediilor, îndemnul nostru este ca oamenii să fie mult mai prudenţi. Procesul de fermentare trebuie să se realizeze în spaţii deschise sau bine aerisite. Dacă fermentarea se produce în spații închise, este interzisă intrarea fără o aerisire corespunzătoare a locației respective”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net