Domn’ ministru Răzvan Cuc, de unde scoţi 180 km de autostradă?

Ultima actualizare:

    Certaţi de ministrul Cuc,  grecii de la Aktor au trimis  fotografii ca să arate  că muncitorii îşi fac treaba
Certaţi de ministrul Cuc, grecii de la Aktor au trimis fotografii ca să arate că muncitorii îşi fac treaba

Încotro mergem şi pe unde? Este întrebarea românilor care s-au săturat de vorbe şi vor fapte: autostrăzi pe care să circule şi nu trasate doar pe hârtie. Ministrul Răzvan Cuc a promis la începutul mandatului că până la finele lui 2019 vor fi gata 180 km noi de autostradă. Joi, a verificat şantierele.

805,4 km! Atât măsoară infrastructura românească la nivel de autostrăzi. În februarie 2019, atunci când a revenit la şefia Ministerului Transporturilor, Răzvan Cuc a promis că până la finele anului vom avea în plus 180 km. Suntem deja trecuţi de prima jumătate a perioadei şi iată că demnitarul nu se poate baza pe seriozitatea constructorilor.

Joi, a fost să verifice stadiul lucrărilor la Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva şi Loturile 1 şi 2 de la Sebeş-Turda. Pe şantierele de la Lugoj-Deva cei de la Spedition UMB munceau de zor, iar ministrul a spus că în ritmul acesta Lotul 4 va fi gata la sfârşitul lunii viitoare. Şi pe Lotul 1  Sebeş-Turda se făcea treabă bună. În schimb, pe Lotul 2 de pe aceeaşi autostradă erau puţine utilaje, astfel că demnitarul i-a ameninţat pe grecii de la Aktor că le reziliază contractul. Asta dacă până la sfârşitul lunii iunie, nu vin cu utilajele pe şantier. 

”Am spus că la sfârşitul lunii iunie voi spune exact pe ce contracte vom merge şi pe care le vom rezilia, pentru că nu trebuie să stăm să ne rugăm de aceşti constructori străini care trebuiau să vină de la bun început cu utilaje şi să lucreze, nu să încerce tot felul de tertipuri ca să primeze lucrările. Sunt contracte încheiate din 2014”, a declarat Cuc. 

Interesant este faptul că firma grecească a anunţat cu o zi înainte ca ministrul să ajungă pe şantier faptul că ”accelerează lucrările”. ”Asfaltarea e planificată să înceapă pe 25-30 iunie, la primii 7 km. Peste 450 de muncitori, 120 de camioane şi 80 de maşini mecanizate execută în prezent lucrări pe segment. Până la sfârşitul anului, Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda, de 24,25 km, va fi deschis traficului”, a ţinut să precizeze antreprenorul. 

Cei de la Asociaţia Pro Infrastructură sunt de părere că în cel mai bun caz sfârşitul lui 2019 ne va găsi doar cu 43,28  km gata. Adică loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, între Holdea şi Şoimuş.

image
image
image
image
image
image
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
image
actualitate.net
image
actualitate.net