Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Pinalti şi Gabriel Sandu

Ultima actualizare:

    Dorin Cocoș a fost reținut (foto: obiectiv.info)
Dorin Cocoș a fost reținut (foto: obiectiv.info)

Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, potrivit DNA. La rândul său, omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, în contractul licenţelor Microsoft.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe, Gabriel Sandu și alte persoane au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare, respectiv exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

„În cursul procedurii de achiziţie, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoș Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu - 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan - 4.000.000 euro, Dorin Cocoş - 9.000.000 euro”, potrivit procurorilor DNA.

Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.

Anchetatorii susţin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoș, Ștefan Gheorghe și Gabriel Sandu, a fost înființată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.

„La baza acestei tranzacții a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operațiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro”, au precizat procurorii, potrivit Mediafax.

Sumele de bani pretinse de Dorin Cocoş ar fi ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 de euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 de euro) și Dorin Cocoş (9.000.000 de euro), potrivit datelor obţinute de procurorii DNA.

Omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost reţinuţi pentru trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată și spălare de bani.

Cei trei vor fi duşi marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Pe de altă parte, DNA mai arată că omul de afaceri Nicolae Dumitru şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft.

„Pentru a-și exercita influența asupra lui Șerban Mihăilescu - ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica - ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informaților, precum și asupra altor membri ai Guvernului în vederea încheierii și derulării contractului de licențiere Microsoft cu firma Fujitsu Siemens Computers Austria, Dumitru Nicolae a pretins și primit de la altă persoană implicată în cauză, prin virament, în contul firmei Running Total Group pe care o controlează, suma totală de 7,65 milioane USD. Suma de bani pretinsă şi primită provenea de la Fujitsu Siemens Computers”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere a lui Nicolae Dumitru.

Nicolae Dumitru a fost reţinut pentru trafic de influență și spălare de bani şi va fi dus marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

image
image
image
image
image
image
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net