Răsturnare de situaţie în cazul accidentului rutier din Argeş, în care a fost implicat fostul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu. Toate indiciile duc către ipoteza conform căreia politicianul a provocat evenimentul soldat cu doi morţi şi doi răniţi, şi nu celălalt şofer. Maşina condusă de secretarul general ALDE a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism.


Imediat după accidentul produs în localitatea argeşeană Zamfireşti, poliţiştii au spus că şoferul celuilalt autoturism implicat, un bărbat în vârstă de 82 de ani, a pătruns pe contrasens şi a lovit maşina condusă de Chiţoiu. Ulterior, din cauză că au existat declaraţii verbale contradictorii, iar poziţia maşinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăţiei, anchetatorii au revenit şi au precizat că au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Mergând pe firul evenimentului, anchetatorii au ajuns la o primă concluzie, şi anume că Daniel Chiţoiu, care era singur în maşină, ar fi pătruns pe contrasens. Deocamdată, aceasta este doar o ipoteză preliminară, cu exactitate se va afla totul în urma expertizelor dispuse în acest caz. 

7-actu-chitoiu-isu.jpg

Deşi iniţial s-a crezut că vinovat de accident este bărbatul de 82 de ani, poliţiştii au ajuns la concluzia că maşina fostului ministru a intrat frontal în Logan
Foto: ISU Valcea

Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a declarat pentru Digi tv că fostul ministru Daniel Chiţoiu a provocat accidentul din Argeş. ”Cercetarea la faţa locului a stabilit cu certitudine că maşina condusă de ministru a părăsit sensul de mers şi a intrat în maşina care circula regulamentar, iar din păcate conducătorul auto care a decedat nu a avut o reacţie sau poate nu a avut nici unde să tragă dreapta pentru a evita coliziunea. Nu se ştie din ce motiv a părăsit maşina ministrului banda pe care circla, sunt mai multe ipoteze, probabil că în câteva zile vom afla ce s-a întâmplat”, a explicat Surugiu. Daniel Chiţoiu este internat la Spitalul Floreasca, urmând a fi externat în două-trei zile şi, ulterior, audiat.

7-actu-chitoiu-el.jpg

Fostul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu

Accidentul a avut loc joi, când Audi-ul condus de Daniel Chiţoiu a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o Dacia Logan condusă de un bărbat de 82 de ani. Acesta din urmă a decedat pe loc, iar o femeie de 73 de ani, pasageră în Dacia, a murit câteva ore mai târziu. 

 

 
 
Loading...