Drama fetei găsite plină de sânge pe o stradă din Galaţi

Ultima actualizare:

    Fata de 14 ani a suferit o puternică hemoragie
Fata de 14 ani a suferit o puternică hemoragie

Fata de 14 ani găsită plină de sânge de la brâu în jos pe o stradă din Galaţi are o poveste de viaţă dramatică. Ea a crescut într-o familie cu mari probleme penale, iar bunicii au preferat să nu se implice. În urmă cu doi ani, părinţii copilei au ajuns la închisoare, iar fata la orfelinat.

Un tată condamnat pentru furt calificat şi apoi încarcerat pentru recidivă. O mamă care avea legături cu o reţea de spărgători de locuinţe, de proxenetism şi prostituţie, fiind, de asemenea, condamnată la închisoare. Bunici, săraci lipiţi, care trăiesc în locuinţe improvizate. Aceasta este familia fetei de 14 ani care a fost găsită sâmbătă plină de sânge pe o stradă din Galaţi. În 2017, atunci când s-a făcut ancheta socială legată de situaţia minorei, a ieşit la iveală faptul că familia ei trăia într-o teribilă mizerie şi promiscuitate, scrie adevarul.ro.

Nici-una dintre rudele apropiate (bunici materni şi paterni, unchi şi mătuşi) nu a dorit să preia fata în grijă, scuza lor fiind sărăcia. De altfel, aceştia nu deţin locuinţe proprii, ci trăiesc în spaţii insalubre, fără utilităţi minimale, din clădiri abandonate sau încropite din resturi la periferia oraşului Galaţi. Şi chiar dacă aceştia ar fi dorit să se ocupe de îngrijirea copilei, în mod cert nu ar fi îndeplinit condiţiile minime cerute de lege

. În cei doi ani în care a fost în grija Protecţiei Copilului Galaţi, fata nu a ridicat probleme deosebite. A mers la şcoală şi, chiar dacă rezultatele la învăţătură nu au fost grozave, măcar s-a străduit. În ultima perioadă, însă, după ce l-a cunoscut pe băiatul de 14 ani care a agresat-o sexual, comportamentul ei s-a schimbat, devenind mult mai interesată de reţelele de socializare şi de ieşiri în oraş. „Nici nu-i de mirare că s-a ataşat mai mult decât este normal de acel băiat, având în vedere că în întreaga ei viaţă s-a zbătut într-o cumplită lipsă de afecţiune şi s-a agăţat de iluzia unei iubiri miraculoase. Copilul acesta este distrus emoţional. Este nevoie de consiliere psihologică serioasă pentru a reveni la normalitate”, a declarat, pentru „Adevărul”, psihologul Adrian Toma.

Marţi, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au informat că, deocamdată,  nu au rezultat probe care să ducă la suspiciunea de viol în cazul fetei de 14 ani, conform Mediafax. Aceasta şi iubitul ei vor fi supuşi unei expertize psihiatrice. Conform legii, procurorii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea act sexual cu un minor, dar asupra băiatului nu s-a luat nici o măsură, iar cercetările sunt continuate cu acesta în libertate. Potrivit procurorului, băiatul de 14 ani care a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de aceeaşi vârstă nu poate fi pedepsit. Codul Penal prevede că dacă diferenţa de vârstă dintre persoanele minore care întreţin relaţii sexuale nu este mai mare de trei ani, fapta nu se pedepseşte.

Poliţiştii, cercetaţi şi sancţionaţi

Poliţiştii au preferat să ignore, în prima fază, situaţia fetei
Poliţiştii au preferat să ignore, în prima fază, situaţia fetei

Sâmbătă seară, fata de 14 ani a fost preluată de o ambulanţă de pe stradă. Era plină de sânge pe picioare. Cazul a revoltat opinia publică, în condiţiile în care doi poliţişti din Galaţi au fost filmaţi în timp ce asistau fără să intervină în vreun fel pentru a o ajuta pe copilă. Oamenii de pe trotuar le-au cerut ajutorul poliţiştilor, iar aceştia au refuzat să coboare din maşină, în ciuda insistenţelor. În cele din urmă, fata a fost transportată la spital, iar persoana care a realizat filmarea a anunţat pe Facebook că a vizitat-o şi spunea că se confirmă că victima a fost violată. Cei doi poliţişti care au dat dovadă de pasivitate în acest caz vor fi cercetaţi disciplinar şi sancţionaţi potrivit Statutului Poliţistului. 

Demisie la Protecţia Copilului Galaţi

Directorul adjunct Ciprian Groza a demisionat ieri
Directorul adjunct Ciprian Groza a demisionat ieri

Directorul adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi, Ciprian Groza, care a făcut mai multe afirmaţii controversate despre cazul fetei de 14 ani, a demisionat. Cu o zi în urmă, Groza spunea că acest caz a fost «o întâmplare nefericită” şi că fata a avut «un act sexual consimţit”. În schimb, şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi a declarat pentru HotNews.ro că fata era în şoc hemoragic în momentul preluării şi că prezenta toate semnele unei fete violate.

De altfel, doar la Galaţi, în ultimii cinci ani au fost nu mai puţin de 12 cazuri confirmate în care minori aflaţi în grija statului care au fost cercetaţi sau audiaţi în cauze penale legate de comiterea unor infracţiuni precum proxenetism, prostituţie, furt, trafic de droguri sau tâlhărie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
image
actualitate.net
image
actualitate.net