Drama româncei deportate în Siberia: ”Am ros cenușa de pe oasele morților”
Aurora Bujeniță,o româncă deportată în Siberia, are o poveste de viață desprinsă din filme. Femeia din apropierea Cernăuțiului nu a avut copilărie, primii pași în viață fiindu-i umbriți de foamete și frig. Bătrâna este unul dintre puținii oameni care mai pot povesti despre suferința îndurată în lagărele URSS.
Aurora nici nu împlinise 5 anișoi, când, în anul 1941, după semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, moment în care Bucovina de Nord i-a fost luată României, a fost îmbarcată într-un tren, împreună cu mai mulți oameni, și dusă în inima Siberiei.
„Erau acolo oameni bătrâni, copii, femei tinere. Unul înjura, altul blestăma, altul îşi plângea zilele. Eram toţi grămadă în tren. Am ajuns în Republica Autonomă Komi, la malul râului Peciora. Tot ţinutul era numit Peciora. Oamenii, băştinaşii komi, ne-au primit reci. Acolo a fost cel mai aspru lagăr din Uniunea Sovietică, era închisoare politică. Deşi eram micuţă, totul am luat în seamă, am ţinut totul minte. Femeile grăiau între ele. Erau 350 de familii. Cea mai mică familie era formată din mamă şi copil, noi eram cinci. Eu, mama, fratele, mătuşa şi bunica“, a declarat pentru ziarul „Adevărul“, într-un amplu interviu, Aurora Bujeniţă.
Citește drama româncei de 5 ani, deportată în Siria, pe Adevărul.
