Dramele din viaţa reputatului chirurg ucis de COVID-19

Ultima actualizare:
Cu o lună în urmă, Spitalul  Judeţean din Piatra Neamţ  pierdea zece pacienţi după  un incendiu devastator
Cu o lună în urmă, Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ pierdea zece pacienţi după un incendiu devastator

Virusul SARS – CoV – 2 a mai răpit o viaţă din rândul personalului medical! Chirurgul Iosif Koszeghi a fost condus marţi pe ultimul drum, la Oradea, iar colegii săi au participat la o slujbă de pomenire, desfăşurată la biserica Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Viaţa doctorului a fost presărată cu multe drame.

Preşedinte al Colegiului Medicilor Neamţ, chirurgul Iosif Koszeghi, care până acum câteva zile îşi desfăşura activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, a fost înmormântat marţi, în oraşul natal, Oradea. Duminică, el pierduse lupta cu noul coronavirus. Colegii de la cea mai mare unitate medicală din judeţul Neamţ au aprins o lumânare în memoria doctorului şi au participat la o slujbă de pomenire, derulată la Biserica Sfântul Spiridon, situată chiar în incinta spitalului unde doctorul lucrase timp de 36 de ani. 

Dincolo de satisfacţiile aduse de profesia aleasă, viaţa respectatului medic a fost marcată de drame. În mai 2010, fiul său, Cristian, doctor la un spital din Bucureşti, s-a sinucis în mod inexplicabil, în propriul apartament, ingerând o mare cantitate de medicamente. În luna iunie, Cristian urma să se căsătorească. Alt episod zguduitor pentru Iosif Koszeghi s-a consumat în 2017. Soţia sa, Lia, procuror, timp de mai mulţi ani, la Parchetul Judeţean Neamţ şi apoi notar, se stingea în doar două luni, după o afecţiune cu o evoluţie rapidă. 


    Cu o lună în urmă, Spitalul  Judeţean din Piatra Neamţ  pierdea zece pacienţi după  un incendiu devastator  Foto: ISU Neamţ
Cu o lună în urmă, Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ pierdea zece pacienţi după un incendiu devastator Foto: ISU Neamţ

«A fost un stâlp  al medicinei nemţene»

După decesul chirurgului s-a aflat că şi el suferea de o boală incurabilă, situaţie cunoscută doar de colegi şi de rude. Afecţiunea nu l-a împiedicat însă pe medic să-şi continue activitatea.  

Unul dintre cei mai buni colaboratori şi prieteni ai medicul Iosif Koszeghi a fost doctorul Dan Arvătescu, şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Roman, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Neamţ. „De 30 de ani am avut mai mult decât o relaţie de colaborare profesională cu el. A fost un stâlp al medicinii nemţene. Am apreciat totdeauna echilibrul pe care-l avea“, spune medicul Arvătescu pentru cotidianul “Monitorul de Neamţ”. Chirurgul Iosif Koszeghi era mândru că, anul trecut, la o manifestare de anvergură de la Iaşi, unde au participat cercetători din peste 40 de ţări, obţinuse o medalie de aur pentru un unguent la care lucrase cu o echipă de la Facultatea de Chimie Iaşi. 

Doctorul nu ezita să- i critice dur pe guvernanţi, considerând că dezinteresul lor faţă de sectorul sanitar este o situaţie care generează tragedii de genul celei de pe 14 noiembrie 2020. În urma incendiului de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă au decedat zece pacienţi. „Sănătatea este lăsată pe plan secund. Se uită că oamenii au două valori importante, sănătatea şi libertatea. Nimeni nu ţine cont de acestea, întrucât există, se pare, alte priorităţi. Nu vreau să intru în probleme legate de politizarea sistemului, dar cred că această criză sanitară e prost gestionată“, susţinea doctorul nu cu mult timp în urmă. O altă nemulţumire era legată de calitatea îndoielnică a echipamentelor de protecţie, situaţie care a făcut ca medicul Cătălin Denciu, de gardă în acea noapte, să ia foc ca o torţă, după ce a încercat să-şi salveze pacienţii. 

„Timp de aproape patru decenii, domnul doctor Iosif Koszeghi şi-a risipit sufletul său bun operând mii de pacienţi şi dăruindu-se cu toată fiinţa sa acestei nobile misiuni care este medicina. Pierderea domniei sale va lăsa un gol imens”, a transmis Colegiul Medicilor Neamţ.  

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net