Ea e Mădălina, femeia care a născut pe trotuar

Ultima actualizare:

    Mădălina Fratu (30 de ani)
Mădălina Fratu (30 de ani)

Mamă a trei băieţi, Mădălina Fratu, o tânără în vârstă de 30 de ani din Oradea, l-a născut, joi seara, pe cel de-al patrulea urmaş, un băieţel de aproape patru kilograme. Nimic deosebit până aici, doar că naşterea a avut loc pe trotuar, în faţa blocului.

Poveste incredibilă! Un băieţel voinic şi gălăgios n-a mai avut răbdare ca mămica lui să ajungă la spital şi s-a grăbit să iasă la lumină.Lumina felinarelor de pe strada Peneş Curcanul din Oradea, pentru că fericitul, dar ineditul incident s-a petrecut joi seara, la ora 21.19. Mădălina, de 30 de ani, a simţit că-i vine sorocul şi a sunat la 112, joi seară, în jurul orei 21.15.„Am avut primele contracţii joi, pe la prânz, dar nu le-am dat importanţă, pentru că nu erau dureroase. Seara, mi s-a rupt apa şi durerile au fost tot mai mari. Am chemat ambulanţa şi am coborât în faţa blocului s-o aştept, dar bebeluşul n-a mai vrut să aştepte”, a declarat, pentru adevarul.ro, Mădălina.

 Când a ajuns echipajul medical, format din asistentul Attila Kelemen şi ambulanţierul Gheorghe Şuteu, capul băieţelului se vedea deja. Aşa că femeia n-a mai putut fi urcată în ambulanţă şi a născut direct pe trotuar.„Apelul a fost înregistrat la ora 21.15. Echipajul a ajuns la pacientă în patru minute. Era în faţa blocului, pe trotuar, dar capul copilului era deja aproape ieşit, aşa că au decis să o asiste acolo, pe loc, la naştere”, a declarat Gheorghe Pintea, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, citat de adevarul.ro.După naştere, atât copilul, cât şi proaspăta mămică au fost predaţi unui alt echipaj, care i-au transportat la Maternitate.“Atât mama cât, şi copilul, un băieţel de 3,7 kg, sunt perfect sănătoşi”, a precizat directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Oradea, Lucia Daina, scrie adevarul.ro.Profesorul de sport Aurelian Pavel, un orădean aflat în zonă, a filmat scena naşterii, şi a postat filmuleţul pe Facebook.În doar câteva ore, apoape 100.000 de persoane au urmărit cu sufletul la gură cum naşte o româncă, în parcarea blocului.


    Mădălina Fratu are, de joi, patru băieţi
Mădălina Fratu are, de joi, patru băieţi
image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net