Eclipsa de Soare "stinge" lumina pentru 76 de minute

Ultima actualizare:
În Moldova şi la munte va ninge
În Moldova şi la munte va ninge

Cea mai mare eclipsă de Soare din ultimii 16 ani va avea loc vineri dimineaţă. Se va putea vedea şi în România, dar numai dacă se mai risipesc norii. În nordul planetei, va fi beznă pentru 76 de minute.

Vineri, 20 martie, va avea loc o eclipsă solară, cea mai mare din ultimii 16 ani. Se va putea observa şi în România, în special în vestul şi nord-vestul ţării, unde cerul va fi mai mult senin. În centrul, sudul şi estul ţării, vor fi şanse puţine să vedem spectacolul de pe cer pentru că va fi o vreme mohorâtă, cu precipitaţii mixte, ne-a informat Meda Andrei, meteorolog ANM.

”În principiu, Luna va acoperi peste jumătate din discul Soarelui, iar lumina din jurul său va fi diferită. Vom pierde jumătate din lumina Soarelui. La ora 11.56, când este maximul, vom vedea o lumină diferită faţă de în restul zilelor, când este Soarele neeclipsat. Pentru toată ţara, la ora asta va fi maximul, însă eclipsa va începe la 10.48 şi se termină la 13.04”, a explicat cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, pe blogul său.În România, Luna va acoperi treptat Soarele, începând cu ora 10.48, iar la ora 11.56 va ”ascunde” 53% din discul Soarelui. Dacă vrei să nu ratezi acest eveniment, dă o fugă la Budapesta sau la Praga unde cerul va fi senin. Aici se vor înregistra 12-14 grade. Însă, cel mai bine se va vedea în nordul continentului, care va fi în beznă aproape totală. La ora locală 9.31, Londra va pierde 84% din lumina Soarelui, în timp ce în regiuni din Scoţia, va fi chiar mai închisă, cu 94% din lumină. Companiile de electricitate britanice au anunţat că vor fi posibile multe pene de curent pentru că razele solare nu vor mai ajunge la panourile care se încarcă de la Soare. 100% va fi doar la Polul Nord.

Protejaţi-vă ochii cu lentile speciale!
Protejaţi-vă ochii cu lentile speciale!

Click! spune

  • După eclipsa de Soare din 20 martie vor urma cinci ani fără eclipse.
  • Următoarea eclipsă de Soare, vizibilă din România, va fi pe 21 iunie 2020. Atunci, Luna va acoperi 11% din discul Soarelui.
  • Cea mai recentă eclipsă de Soare vizibilă din România a avut loc în anul 2011.

Azi şi mâine, lapoviţă şi ninsori în jumătate de ţară

În calendar e primăvară, dar vremea nu dă semne de îmbunătăţire.  Meteorologii au avertizat că vremea se va răci, iar precipitaţiile vor cuprinde treptat toată jumătatea de est a ţării. Din această dimineaţă şi până joi seară, vor fi temperaturi scăzute în aproape toată ţara, precipitaţii mixte în Dobrogea, Muntenia, Transilvania şi Oltenia, ninsori în Moldova şi la munte, iar vântul va atinge la rafală viteze de 65 km/h, potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. În Moldova va ninge, iar în Dobrogea, Muntenia şi Transilvania vor fi predominant ploaie şi lapoviţă. În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare la munte şi în Dobrogea, Moldova şi Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55-65 km/h. Informarea este valabilă până joi, la ora 22.00.


    În Moldova şi la munte va ninge
În Moldova şi la munte va ninge
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net