Escu este cel mai mare şi poate fi recepţioner, poliţist sau paznic. Elena este mijlocia şi poate fi chelner, iar Nicu, mezinul, poate fi mini bodyguard. Nu sunt salariaţi obişnuiţi, sunt trei roboţi specializaţi să fie angajaţii ideali şi pe care îi puteţi cumpăra sau închiria.
Pentru unii, care se şi văd şomeri, este un coşmar, pentru alţii este o tentaţie seducătoare. Roboţi specializaţi în servicii, care să facă munca unui om, dar fără pretenţiile unui salariat obişnuit. Fără să ceară salariu, fără pauză sau fumat pe ascuns prin colţuri. Ei bine, acum pare să devină realitate, iar “vinovată” este o firmă românească, Bucharest Promo Robots.
”Suntem singurii de pe piaţa românească care închiriem sau vindem roboţi umanoizi pentru servicii. În plus putem realiza pentru ei aplicaţii personalizate, care să îi specializeze pentru anumite joburi”, ne-a declarat Alex Stancu, ”dresorul” de roboţi. Tânărul din faţa mea este foarte optimist. Conform ultimelor rapoarte privind industria mondială a roboticii, piaţa roboţilor umanoizi va creşte de la 320,3 millioane de dolari, cât este acum, până la 3,9 miliarde, până în 2023.