Declaraţiile de avere ale mai-marilor din instituţiile de stat arată o evidentă bunăstare. Veniturile lor anuale sunt şi de aproape patru ori mai mari decât ale lui Klaus Iohannis, preşedintele României. Cu banii câştigaţi din salariu într-un singur an, aceştia pot cumpăra un apartament cu trei – patru camere în zone din inima Capitalei.  


Bani grei! “Adevărul” a făcut o comparaţie între declaraţiile de avere ale unor şefi din cele mai importante autorităţi de reglementare şi supraveghere în energie, comunicaţii şi asigurări, şi venitul obţinut de şeful statului anul trecut. În 2019, Klaus Iohannis a câştigat 179.735 lei, adică aproape 15.000 de lei pe lună (3.000 de euro). Toate veniturile au fost echivalate la un curs valutar de 4,85 euro/leu.   

  • Dumitru Chiriţă. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) supraveghează firmele/companiile care activează în domeniul energiei electrice, cât şi pe cele din segmentul gazelor naturale. Preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă, a încasat anul trecut 681.156 lei, conform ultimei sale declaraţii de avere, din iunie 2020. Astfel, el ridică lunar în jur de 57.000 de lei (11.700 de euro). Indemnizaţia sa a fost de 3,8 ori mai mare decât a preşedintelui Iohannis.   

2_sorin_grindeanu-foto_mediafax_copy.jpg

Sorin Grindeanu, şef ANCOM, 9.000 euro / lună
  • Sorin Grindeanu. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România. Conducerea e asigurată de preşedintele Sorin Grindeanu. Fostul premier a încasat anul trecut 528.221 lei, adică 44.000 de lei pe lună (9.000 de euro). Venitul său pe anul trecut a fost de aproape trei ori mai mare decât al lui Klaus Iohannis.

3_leonardo_badea_foto_inquam_photos_octav_ganea_copy.jpg

Leonardo Badea, fost preşedinte ASF, 14.000 euro / lună
  • Leonardo Badea. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are sub lupă cele mai importante pieţe financiare: pensiile private Pilonul II şi Pilonul III, piaţa asigurărilor (inclusiv RCA) şi piaţa de capital. Nicu Marcu a fost numit de curând preşedinte al ASF, astfel încât nu are o declaraţie de avere pe anul trecut. Precedesorul său, Leonardo Badea, încasa 816.982 lei pe an, provenind din salariu ca preşedinte al ASF (580.205 lei), indemnizaţiile de şedinţă (203.268 lei) şi alţi 33.509 lei plata concediului neefectuat. Prin urmare, a încasat 68.000 de lei pe lună (14.000 de euro). Prim-vicepreşedintele Elena Doina Dascălu a luat anul trecut de la ASF o indemnizaţie de 664.831 lei (echivalentul a 137.079 euro). Ceea ce înseamnă 55.000 de lei (11.400 de euro). Ea deţine bijuterii (inele, lanţuri, broşe, cercei, braţări din aur), în greutate totală de 480 de grame.

4-sorin_toader_copy.jpg

Sorin Toader, director Imprimeria Naţională, 5.500 euro / lună
  • Sorin Toader. Directorul general al Imprimeriei Naţionale are parte de venituri generoase. Sorin Toader a câştigat într-un singur an cu aproape 80% mai mult decât încasează preşedintele statului, conform propriilor declaraţii de avere. În 2019, el a obţinut 321.949 de lei. Respectiv – aproape 27.000 de lei pe lună (5.500 de euro). 
 
 
Loading...