El e spiriduşul Moşului care face jucării de lemn

Ultima actualizare:
Timişoreanul foloseşte lemn aruncat de fabricile de mobilă
Timişoreanul foloseşte lemn aruncat de fabricile de mobilă

Într-o epocă în care din ce în ce mai mulţi copii îşi petrec timpul jucându-se pe computer sau cu jucării chinezeşti din plastic, din ce în ce mai tehnologizate, care mai de care mai teleghidate, un tânăr artist din Timişoara s-a gândit să reînvie jucăriile de lemn.

Cu un nume parcă predestinat, Florin Juchiac s-a apucat să fabrice, în micul său atelier de tâmplărie, jucării 100% din lemn. Absolvent al Liceului de Arte Plastice şi mai apoi al Facultăţii de Arte, Florin Juchiac crede că ceea ce face el este şi o formă de artă.

“Jucăriile sunt, de fapt, stilul meu de viaţă. Bunicul meu a avut un atelier de tâmplărie, acolo am văzut prima dată cum se face o jucărie. Ţin minte că mi-a făcut o sabie din lemn“, a povestit Florin Juchiac pentru “Weekend Adevărul”. 

A început să construiască jucării în urmă cu opt ani, dar nu avea încă un brand, lucra din pasiune şi răspundea la câte o solicitare. 

„Aşa că am redeschis atelierul. Lucrurile handmade sunt acum la modă, e un curent şi lumea începe să se ferească de industrial. Caută bio, eco. Aşa am dat drumul la fabricarea jucăriilor“, a continuat Florin. 

Cei mici se dau în vânt după maşinuţele lucrate manual
Cei mici se dau în vânt după maşinuţele lucrate manual

În atelierul designerului prind contur în lemn elefanţi, girafe, biciclete, maşinuţe, tractoraşe, basculante, ţestoase, păpuşi şi nenumărate alte modele de jucării, toate din lemn. „Aş putea să numesc acest atelier camera mea”, glumeşte tânărul. 

Cea mai mare parte din materia primă pentru jucării provine de la fabricile de mobilă, care aruncă lemnul considerat rebut. „Încerc pe cât posibil să adun lemnul pe care unele fabrici de mobilier îl consideră rebut.  Lemnul tot timpul va arăta frumos în forma sa naturală. Am folosit lemn şi din doage de butoi, iar jucăriile acelea au o nuanţă foarte frumoasă“, precizează Juchiac. Pentru culori, având în vedere că vrea să fie eco, timişoareanul foloseşte vopsea pe bază de apă, care nu este toxică. 

Deocamdată, Florin îşi vinde jucăriile pe internet, prin comenzi online, însă are de gând să se extindă, să treacă uşor de la obiecte unicat, la obiecte de serie, tocmai pentru că piaţa îi cere.


    Cei mici se dau în vânt după maşinuţele lucrate manual
Cei mici se dau în vânt după maşinuţele lucrate manual

„Vreau să introduc pe piaţă formele mele de design. Pe viitor o să vin cu căluţi standard, biciclete, trotinete şi remorci standard. În momentul în care începi să lucrezi la piese în serie, piaţa te obligă practic să faci totul la alt nivel. În mod sigur nu mă voi abate de la drumul meu şi de la calitate. Vreau să rămână totul la nivel de handmade“, a afirmat artistul timişiorean.

Preţuri între 50 şi 400 de lei

Preţurile jucăriilor handmade ale lui Juchiac sunt -raportate la complexitate. Artistul spune că o maşină, care pare simplă, poate să fie mai greu de executat. Manufactura şi timpul de lucru sunt factorii care îi vor creşte costul.  Contează însă şi dimensiunea, câte elemente are şi cum este vopsită jucăria respectivă. Obiectele create de Juchiac pleacă de la preţul de 50 de lei, dar se găsesc şi cu 400 de lei.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net