Tushar Advani, un tânăr indian de doar 21 de ani, pasionat să mobilizeze comunitățile în acțiuni îndreptate spre binele tuturor, este unul dintre voluntarii care s-au alăturat unei inițiative unice în România – o platformă gratuită de educație remedială, prin care elevii să fie ajutați să recupereze materia pierdută în timpul pandemiei de coronavirus.


În condițiile în care 900.000 de elevi au fost absenți de la cursurile online în semestrul al doilea al anului școlar 2019-2020 din cauza lipsei device-urilor și – potrivit statisticilor – doar 3 luni pierdute în procesul de învățare situează elevii cu un an jumătate sub nivelul clasei urmate, educația remedială a devenit urgența numărul 1 a sistemului de învățământ.

În acest context, Narada are o inițiativă unică în România – pregătirea unei platforme gratuite de educație remedială, prin care decalajele severe de nivel de pregătire să fie diminuate. Proiectul implică mobilizarea unor importante resurse, de la cele materiale și de know-how până la cele umane. Între voluntarii care au ales să-și dedice timpul și energia inițiativei Narada se numără și Tushar Advani – Tushi – un tânăr indian de doar 21 de ani, pasionat să mobilizeze comunitățile în acțiuni îndreptate spre binele tuturor.

Tushi a venit a venit în România datorită tatălui său, stabilit aici de 26 de ani. Acesta a trăit 5 ani la Timișoara, apoi s-a mutat în București și și-a deschis propriul business. Înainte de aceasta, timp de 11 ani, cât a fost angajat, nu a avut voie să-și aducă familia în țară. Așa se face că Tushi și-a cunoscut tatăl abia la vârsta de 8 ani, când acesta a primit cetățenia română și a putut să îți reunească familia la București.

La doar 21 de ani, Tushar Advani nu este la prima inițiativă de voluntariat. S-a făcut remarcat în urmă cu un an, când proiectul „Generația Vot” s-a constituit într-o alternativă pentru educație civică, urmărind motivarea tinerilor să voteze. Ca Chief Operating Officer la „Opportunity Week-end”, le-a creat liceenilor posibilitatea să se implice în voluntariate și să participe la workshop-uri și alte activități extracurriculare, iar ca ambasador Grow a organizat tabere de public speaking cu traineri din străinătate.

„De când am început activitatea pe partea de voluntariat, am înțeles că pasiunea mea este să adun laolaltă oamenii care cred în aceeași cauză. Iar alături de Narada simt că munca pe care-o fac are impact nu doar asupra vieții mele, ci poate schimba și alte vieți. Scopul meu este să creez o comunitate care să sprijine inițiativele pentru educație, dar să reprezinte un suport și pentru fiecare persoană în parte”, spune Tushar Advani, coordonator al echipei de voluntari Narada.

Tushar Advani coordonează 200 de voluntari care vor să ajute elevii să învețe

Entuziasmul tânărului indian pare a fi molipsitor, pentru că în acest moment, sub organizarea sa, la Narada se conturează o importantă comunitate națională de voluntari, în număr de 200, care își propune să devină o echipă eficientă, de intervenție de urgență în sprijinul educației remediale. Unul dintre scopurile concrete este și dezvoltarea unui hotline pentru copiii care vor avea nevoie de ajutor pe platforma de educație remedială, care va fi lansată curând de Narada.

Voluntarii coordonați de Tushi sunt, pe lângă ambasadori ai proiectului și persoanele care testează platforma, îndrumă copiii care au nevoie de ajutor și ajută profesorii să conceapă lecții cât mai interactive și atractive pentru elevi, prin jocuri și prezentări.

La doar 21 de ani, Tushar Advani înțelege în profunzime nu doar complexitatea problemelor pe care le are de depășit învățământul românesc ca urmare a efectelor pandemiei, ci și rolul creării unei comunități de voluntari care să sprijine proiectele de educație remedială. Mai mult chiar, ceea ce sugerează tânărul indian este că munca de voluntariat îl ajută în primul rând pe cel care o face: „Prin voluntariat, am învățat să fiu mai deschis, să nu-mi fie teamă să arăt ceea ce simt. Am descoperit că asta înseamnă putere și nu slăbiciune. Am învățat lucruri care m-au ajutat să depășesc mai ușor situații întâlnite în alte proiecte, la locul de muncă sau pur și simplu, în viață”.

 
 
Loading...