Elena Udrea a fost adusă din arest la DNA, pentru noi declaraţii

Ultima actualizare:

    Elena Udrea dă declarații în dosarul Gala Bute
Elena Udrea dă declarații în dosarul Gala Bute

A cerut să facă noi declarații în Dosarul Gala Bute, în care este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu. Așa că Elena Udrea a fost adusă, miercuri, din Arestul Poliţiei Capitalei la DNA.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deputatul PMP Elena Udrea, a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 10.50, fiind însoţită de poliţiştii care au adus-o din Arestul Poliţiei Capitalei, relatează Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea a fost adusă la DNA pentru a face noi declaraţii în dosarul „Gala Bute”.

În acelaşi dosar, luni a fost audiată la DNA, în calitate de martor, fosta consilieră a Elenei Udrea, Luminiţa Kohalmi, ea declarând la ieşire că nu ştie nimic despre posibilele ilegalităţi pe care le-ar fi comis fostul ministru al Dezvoltării.

Întrebată dacă i s-au cerut de către anchetatori lămuriri privind pretinsa primire de către Udrea a unei genţi cu 900.000 de euro, Kohalmi a spus că nu are cunoştinţe despre aşa ceva. „Am fost purtător de cuvânt, nu aveam acces la informaţii confidenţiale. Am avut cu doamna Udrea o relaţie foarte bună şi corectă de serviciu”, a arătat Kohalmi.

Fostul ministru Elena Udrea este în arest din 25 februarie, în dosarul „Gala Bute”, în care este urmărită penal pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Udrea este acuzată, printre altele, că ar fi primit mită un comision de 10% din contractele atribuite către firmele Termogaz Company şi Kranz Eurocenter, în cadrul programului „Schi în Carpaţi”. Adrian Gărdean, reprezentantul Termogaz Company, i-ar fi adus la minister 900.000 de euro, într-o geantă, pe care i-ar fi înmânat-o secretarului general Gheorghe Nastasia, care i-ar fi dat-o apoi fostului ministru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net