În noiembrie 2014, Elena Udrea aspira să conducă România de la Cotroceni. Blonda încerca să ne convingă să o votăm cu sloganurile „Bună pentru educaţie, Bună pentru România” sau „Bună pentru Sănătate, Bună pentru România”. De luni seară, însă, Elena Udrea e bună pentru arest!


"Gala Bute" și "Microsoft" sunt coșmarurile Elenei Udrea. Fostul lider al Partidului Mișcarea Populară a așteptat luni seară, 7 noiembrie, cu sufletul la gură votul capital din Camera Deputaților. Parlamentarii au fost chemați să se pronunțe în legătură cu începerea urmăririi penale și arestarea în cele două dosare grele deschise pe numele ei. Udrea e acuzată că s-a folosit de funcția de ministru pentru a obține, pe nedrept, fonduri europene pentru organizarea galei de box de la București din 9 iulie 2011.

În dosarul Microsoft, Udrea e suspectată de trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații de avere. Deputații au avut șase sesiuni de vot, pentru a da curs cererilor Justiției. Prima a vizat începerea urmăririi penale pentru „Gala Bute”, a doua se referea la extinderea urmăririi pentru luare de mită în „Gala Bute”, iar a treia trebuia să tranșeze cererea de arestare pentru „Gala Bute”.

A urmat al patrulea vot, pentru începerea urmăririi penale în dosarul Microsoft, al cincilea vot pentru cererea de reţinere şi arestare preventivă în dosarul Microsoft şi al şaselea pentru schimbarea controlului judiciar în arestare, tot în dosarul Microsoft.

Luni seară, în jurul orei 21.00, Camera Deputaţilor a aprobat prima cerere a procurorilor privind urmărirea penale a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute", fiind înregistrate 285 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă". În jurul orei 21.30, a fost aprobată şi a doua cerere privind extinderea urmăririi penale, fiind înregistrate 278 de voturi "pentru" şi 50 "împotrivă".

Şi la ora 22.05 s-a aprobat şi prima cerere de arestare a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”. 219 parlamentari au fost "pentru" şi 102 "împotrivă". Camera Deputaţilor a aprobat, luni seară, cererea de urmărire penală în dosarul Microsoft în cazul Elenei Udrea, fiind înregistrate 243 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă". După publicarea avizelor în Monitorul Oficial, procurorii pot trece la aplicarea cererilor.

Imediat după miezul nopţii, Camera Deputaţilor a aprobat cererea de urmărire penală a Elenei Udrea în dosarul Microsoft. Deputaţii s-au exprimat astfel: 243 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă".

UPDATE Camera Deputaţilor aprobă reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul Microsoft. Deputaţii s-au exprimat prin vot secret, cu bile.

Elena Udrea, prima reacţie după vot

"Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul. Subiectul nu trebuie să fie ce se întâmplă cu mine, ci cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat", a scris Elena Udrea pe Facebook luni, 9 februarie, după votul din Parlament.

Elena Udrea, gest şocant în Parlament

udrea_foto-andreea_alexandru.jpg

elena udrea arestare parlament gest nas
Elena Udrea şi-a apăsat cu degetul nara dreaptă a nasului
foto: Mediafax

Elena Udrea a făcut un gest șocant, luni seară, înainte de a-și reocupa locul în fotoliul din Camera Deputaților, după ce și-a susținut discursul în fața plenului. Udrea a căutat special cu privirea camerele de luat vederi și și-a apăsat, ostentativ, cu degetul arătător pe nara dreaptă. Acesta ar putea fi interpretat fie ca o amenințare sau ca un gest mafiot.

"Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»", a explicat Elena Udrea pe pagina ei oficială de  Facebook.

 

 
 
Loading...