Eleva dispărută din Bucureşti a fost găsită într-un tren. Iulia a ajuns acasă. Primele declaraţii oficiale

Ultima actualizare:

    Iuliana Ionescu
Iuliana Ionescu

Iulia Ionescu, fata dispărută în urmă cu trei zile din Bucureşti, a fost găsită în trenul internaţional Moscova - Sofia. Fata urcase la Suceava, după ce a stat în aceste zile la un schit din Bucovina. Un angajat al CFR a recunoscut-o sâmbătă, în jurul orei 17.15, iar un echipaj de poliţie a identificat-o. La Focşani, poliţiştii au coborât cu Iulia din tren şi au luat o maşină cu destinaţia Bucureşti.

UPDATE Fata a ajuns acasă sâmbătă seara. Iulia a fost adusă la Bucureşti de către poliţişti, iar de la secţie a plecat alături de părinţii ei.

UPDATE. Petre Tobă, de la Poliţia Română, a declarat sâmbătă seară ca Iulia Ionescu era îmbrăcată în aceleaşi haine pe care le avea miercuri, în momentul dispariţiei. El a mai spus că meritul găsirii fetei este al Poliţiei şi că oamenii legii au identificat-o, nu şeful de tren.

Tatăl fetei, Daniel Ionescu, era extrem de încântat de vestea primită. "Aveam ferma convingere că astăzui, cel târziu mâine va fi găsită", a spus el.

Şeful trenului internaţional Moscova - Sofia a declarat pentru Mediafax că fata era îmbrăcată în haine monahale, dar că s-a schimbat înainte să urce în tren la Suceava. Era însoţită de un călugăr, care i-a cumpărat biletul de tren.

Fata de 15 ani a fost recunoscută de şeful de tren. Ea s-a urcat la Suceava. Eleva era singură şi nu avea semne de maltratare.

Iulia Ionescu a dispărut miercuri în Bucureşti, în zona Eroilor, în drum spre şcoală. Ea este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional "Sf. Sava". Fata a stat în această perioadă la schitul Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, la 5 kilometri de Vatra Dornei, judeţul Suceava.

"În jurul orei 17, angajatul CFR Călători a identificat-o - probabil că s-a gândit că este posibil să fie ea, era îmbrăcată în haine de călugăriţă. Imediat a fost anunţată poliţia, care a urcat în tren la Bacău. Însoţită de poliţie a coborât în Focşani. Când i-a verificat biletul nu şi-a dat seama, dar a doua oară când a trecut pe lângă ea a realizat, întrucât şi-a descoperit capul", a declarat pentru România TV Alina Predescu, purtător de cuvânt CFR.

Adrian Vlaicu, director marketing CFR, a declarat, pentru Realitatea TV: "Fata a fost depistată de personalul de tren, când s-au făcut reviziile legitimaţiilor de călătorie. După Paşcani au mai făcut un control, au ţinut-o sub supraveghere şi s-au convins că este ea şi au sunat la 112, care şi-a făcut datoria imediat".

"Era îmbrăcată în haine bisericeşti, de aceea le-a fost greu să o identifice. Şi-a schmbat hainele, este evident. Vă pot spune că biletul său de tren costă în jur de 100 de lei şi că biletul său era în ordine, pe ruta Suceava-Bucureşti", a mai explicat Adrian Vlaicu.

"Era o călătoare liniştită, cuminte, la locul său... stătea liniştită", a mai declarat reprezentantul CFR.

Conform unor surse, citate de Mediafax, Iulia Ionescu şi-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, şi a rugat-o s-o ierte. Fata i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

În perioada cât a fost dispărută, au apărut informaţii cu privire la un bilet lăsat de Iulia părinţilor, în care le mărturisea că vrea să se călugărească. Într-un email trimis duhovnicului a scris: "Merg la mănăstire. Îl iubesc pe Iisus. Vine Apocalipsa".

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net