Elevii se întorc luni la școală. Vezi când au următoarea vacanță!

Ultima actualizare:

    Elevii încep luni cursurile celui de-al doilea semestru al acestui an școlar
Elevii încep luni cursurile celui de-al doilea semestru al acestui an școlar

După o vacanță de o săptămână între cele două semestre ale anului școlar, elevii și preșcolarii se întorc luni la cursuri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată între 19 și 30 aprilie. Practic, elevii vor fi liberi din 14 aprilie după finalizarea cursurilor, având în vedere că 17 aprilie, a doua zi de Paști, este nelucrătoare, iar pe 18 aprilie, conform contractului colectiv de muncă, dascălii au liber, potrivit Agerpres.

Vacanța de vară va fi între 17 iunie și 10 septembrie.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 9 iunie.

Programul național „Școala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia unităților de învățământ.

Astfel, în funcție de ciclurile școlarizate, au fost stabilite următoarele intervale: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016; 27 februarie - 31 martie 2017 și 15 mai - 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016; 27 februarie - 31 martie 2017 și 15 mai - 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).

Intervalul aferent programului „Școala altfel” nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului, precizează Ministerul Educației.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
suflet pixabay jpg
Boieri fanarioţi călare şi o trăsură cu o familie de boieri de prim rang; desen de Chevalier Auguste de Henikstein
cavou Iulia Hasdeu jpg
virnant jpeg
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net