Emil Boc i-a salutat în maghiară pe participanţii la mitingul de sâmbătă de la Cluj

Ultima actualizare:

    Emil Boc
Emil Boc

Peste 1.000 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, de Ziua Maghiarilor de Pretudindeni, la o ceremonie care a inclus discursuri şi depuneri de coroane de flori şi la care primarul Emil Boc i-a salutat în limba maghiară pe cei prezenţi, informează MEDIAFAX.

Participanţii la manifestare s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 13.30, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, la plăcuţa poetului revoluţionar Petofi Sandor, după ce au asistat la o slujbă religioasă oficiată în Biserica Romano-Catolică "Sfântul Mihail".

În cadrul manifestării au fost recitate poezii, s-au intonat mai multe cântece patriotice maghiare şi au ţinut discursuri preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, consulul general al Ungariei, Magdo Janos, care a citit mesajul premierului Viktor Orban, prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, care a citit mesajul premierului Victor Ponta şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Primarul Emil Boc a luat şi el cuvântul şi i-a salutat pe cei prezenţi spunând "Bună ziua" în limba maghiară şi primind aplauze.

"Pentru mine, cea mai importantă lecţie a Revoluţiei din 1848 este că doar împreună putem fi puternici şi putem reuşi şi că, dezbinaţi, nu suntem la fel de puternici. Atât naţiunea maghiară, cât şi cea română au învăţat din această lecţie a Revoluţiei de la 1848. (...) De zece ani am reuşit să avem împreună un oraş european", a spus Boc, adăugând că are o bună colaborare cu UDMR în Consiliul Local Cluj-Napoca.

Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane din partea unor instituţii, formaţiuni politice şi asociaţii maghiare la plăcuţa lui Petofi Sandor de pe clădirea fostului hotel "Biasini", iar la finalau fost intonate imnul Ungariei şi imnul secuiesc.

Tot sâmbătă, la Cluj-Napoca a avut loc Marşul Memorial "Avram Iancu", la care au participat peste 100 de membri ai Asociaţiei "Noua Dreaptă", care au mers din Piaţa Mihai Viteazul până Piaţa Avram Iancu, scandând "Noi suntem români" şi "Unitate naţională". Manifestaţia a durat aproximativ o jumătate de oră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net