După absolvenții de liceu, care au început examenul de Bacalaureat, a venit rândul să aibă emoții uriașe și elevii care termină gimnaziu. Astăzi (7 iunie) începe înscrierea lor la Evaluarea națională.


De astăzi (7 iunie), până vineri (9 iunie), cel puțin 157.000 de elevi care termină clasa a VIII-a ar trebui să se înscrie la Evaluarea națională. Din experiența anilor trecuți, rezultă că mare parte din aceștia nu se vor prezenta la examen pentru că vor intra oricum la liceu, întrucât clasa a IX-a este obligatorie. În funcție de mediile obținute la acest examen se va aface repartizarea computerizată în liceu.

Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională.

Cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 9 iunie, dată la care se vor încheia și înscrierile la Evaluarea națională.

Calendarul de desfăşurare a Evaluării naţionale pentru absolvenții clasei a VIII - a în anul şcolar 2016 – 2017 este:

7 - 9 iunie 2017 Înscrierea la evaluarea naţională

9 iunie 2017 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII - a

19 iunie 2017 Limba şi literatura română - probă scrisă

21 iunie 2017 Matematica - probă scrisă

22 iunie 201 7 Limba şi literatura maternă - probă scrisă

26 iunie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)

26 iunie 2017 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)

27 - 29 iunie 2017 Rezolvarea contestaţiilor

30 iunie 2017 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

 
 
Loading...