Emoții mari! Sesiunile speciale ale Bac-ului şi Evaluării naționale încep luni

Ultima actualizare:

    Sesiunile speciale de examene sunt organizate pentru olimpici
Sesiunile speciale de examene sunt organizate pentru olimpici

Peste 250 de elevi s-au înscris la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat şi a Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, scrie news.ro. Prima probă va avea loc luni, pentru absolvenţii de clasa a XII-a.

Potrivit Ministerului Educației, cele două sesiuni sunt organizate pentru componenţii loturilor olimpice care vor reprezenta România, în lunile iunie şi iulie, în competiţiile internaţionale pe discipline şi în concursurile sportive, dar şi pentru absolvenţii de liceu care vor susţine examen de admitere la universităţile din străinătate.

Astfel, sesiunea specială 2017 a Bacalaureatului se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, în perioada 29 mai - 9 iunie. La examen s-au înscris 223 de elevi de clasa a XII-a. Dintre aceştia, 46 de elevi fac parte din loturile olimpice şcolare pe discipline, 144 de elevi sunt incluşi în loturile sportive şcolare, iar 33 de elevi şi-au manifestat intenţia de a candida la admiterea în învăţământul superior în afara ţării.

Sesiunea specială începe cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română / limba maternă, care se va desfşura luni şi marţi.

Miercuri, 31 mai, este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 2 şi 3 iunie, evaluarea competenţelor digitale.

Probele scrise au următorul calendar: 6 iunie - limba şi literatura română, 7 iunie - proba obligatorie a profilului, 8 iunie - proba la alegere a profilului şi specializării, 9 iunie - limba şi literatura maternă. Afişarea primelor rezultate - în centrul de examen - este prevăzută pentru data de 9 iunie (până la ora 18:00). Contestaţiile pot fi depuse în cursul aceleiaşi zile. Rezolvarea contestaţiilor a fost programată pentru 10 iunie, zi în care vor fi afişate şi rezultatele finale.

Sesiunea specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se va desfăşura între 13 şi 16 iunie la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Capitală, fiind înscrişi 34 de elevi.

Calendarul desfăşurării probelor, toate scrise, are următoarea formulă: 13 iunie - limba şi literatura română, 14 iunie - matematică, 15 iunie - limba şi literatura maternă. Prima afişare a rezultatelor va avea loc în data de 15 iunie (până la ora 18:00) şi este urmată de depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi (18:00 - 20:00). Vineri, 16 iunie, după soluţionarea eventualelor contestaţii, vor fi afişate rezultatele finale.

Sesiunile propriu-zise ale celor două examene se vor desfăşura în perioada 19 - 30 iunie (Evaluarea naţională) şi 6 iunie - 10 iulie 2017, respectiv 21 august - 6 septembrie (Bacalaureat).

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net