Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei pe 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU. Și a asta pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, ca o componentă fundamentală a drepturilor omului. Iată ce mesaj le-a trimis jurnaliștilor premierul Ludovic Orban!


În 2020, tema campaniei mondiale pe care UNESCO o lansează pe canalele media şi social media, pune accentul pe "Jurnalismul fără teamă sau favoruri" într-un peisaj mediatic din ce în ce mai complex.

De asemenea, organizaţia supune atenţiei subiecte, precum: asigurarea siguranţei jurnaliştilor, atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor şi a lucrătorilor din mass-media, susţinerea activităţii în mass-media independentă şi profesională, fără implicare politică şi comercială, respectarea egalităţii de gen în toate aspectele mass-media, potrivit https://en.unesco.org.

Ziua Modială a Presei, marcată prin dezbateri online

În condiţiile create de pandemia COVID-19, UNESCO recomandă ca marcarea Zilei mondiale a libertăţii presei la nivel naţional şi la nivel local, în întreaga lume, să se desfăşoare sub formă de dezbateri şi ateliere online.

Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) este gazda evenimentelor dedicate Zilei mondiale a libertăţii presei în 2020.

Conferinţa dedicată acestei zile, care fusese programată, iniţial, în perioada 22-24 aprilie, la Haga, a fost reprogramată în perioada 18-20 octombrie.

Atunci va fi o celebrare comună a Zilei mondiale a libertăţii presei (3 mai) şi a Zilei internaţionale de încheiere a impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor (2 noiembrie).

Decizia de a amâna conferinţa a fost luată pentru a reduce costurile şi riscurile pentru toţi cei implicaţi, ca urmare a deciziei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a declara COVID-19 o pandemie globală.

Ce mesaj le-a trimis jurnaliștilor premierul Ludovic Orban de Ziua Mondială a Presei

Premierul Ludovic Orban spune, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că „dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România” și că așa va rămâne.

„Trecem, de mai multe săptămâni, România şi alte ţări din întreaga lume, printr-o perioadă marcată de emoţiile şi îngrijorările legate de pandemia de coronavirus şi efectele ei, dar şi de volumul de informaţii şi opinii expuse pe această temă. Presa, vectorul principal al acestor informaţii către cetăţeni, este şi ea angrenată în acţiunea globală împotriva unui virus care pune în pericol sănătatea a milioane de oameni şi care ne-a schimbat viaţa radical”, spune Ludovic Orban, într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Orban aminteşte însă şi de fenomentul „fake-news”.

„Apreciez şi înţeleg activitatea de jurnalist, eu însumi cochetând cu această profesie la început de carieră. Sunt un susţinător ferm al libertăţii de exprimare, al libertăţii presei, ca garanţie a oricărei democraţii funcţionale. Consider însă la fel de important dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi şi resping orice formă de răspândire de ştiri false în numele libertăţii de exprimare”, a mai afirmat Orban, care a transmis că dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne.

Raport de Ziua Mondială a Presei: 49 de jurnaliști au fost uciși în 2019

În fiecare an, la 3 mai, sunt marcate principiile fundamentale ale libertăţii presei şi este adus un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei.

La nivel mondial, 49 de jurnalişti, dintre care trei femei, au fost ucişi in 2019, comparativ cu 80 în 2018, potrivit raportului Reporteri fără Frontiere. Mai mult de jumătate dintre aceştia, respectiv 29, au fost ucişi în zone paşnice, iar peste 60% au fost vizaţi special.

Libertatea presei este în declin în lumea întreagă, în contextul în care unele guverne democratice se alătură eforturilor guvernelor autoritare pentru a împiedica jurnalismul independent, potrivit unui raport al organizaţiei americane Freedom House, publicat anul trecut.

 
 
Loading...