Un elev din Constanța nu a fost primit la examenul de Evaluare Natională 2020 pentru că avea temperatură, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației. Copilul urma un tratament pentru enterocolită.


Evaluare Națională 2020. Elevul avea temperatura corporală peste 37,3 grade

Un singur elev din România nu a putut susține, luni, 15 iunie, prima probă a examenului de Evaluare Națională 2020 și anume proba la Limba și Literatura Română, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Elevul s-a prezentat la centrul de examen cu o branulă la mână, iar când i-a fost luată temperatura, aceasta s-a situat la o valoare peste cea recomandată, de 37,3 grade. Elevul urma un tratament pentru enterocolită.

Evaluarea Naţională, la care s-au înscris peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, a început luni cu proba scrisă de Limba şi literatura Română. Accesul elevilor în săli s-a făcut până la 8.30, după termometrizare, Dacă temperatura corporală depăşea 37,3 grade Celsius elevilor nu le-ar fi fost permis accesul în sălile de exament. Pentru elevii care par a avea temperatură se recomandă termometrizarea repetată, la intervale de 2-5 minute, transmite news.ro. Cei care nu au acces la examen pot participa la sesiunea specială.


 

 
 
Loading...