Fost președinte al României în perioada 1996-2000, Emil Constantinescu a împlinit 80 de ani la 19 noiembrie și a fost sărbătorit la Ateneu, în cadrul unui eveniment fastuos. Cel mai emoționant moment a fost când nepoata de nici 18 ani a fostului președinte a urcat pe scenă și i-a făcut o dedicație la chitară clasică. Emil Constantinescu a dezvăluit în exclusivitate pentru Click! cum s-a simțit în acele momente și a explicat de ce nu a fost nici un tată, nici un bunic prea bun.


  • Click!: Ați împlinit zilele trecute 80 de ani, motiv pentru care vă urăm și noi ”La mulți ani”. Cum vă simțiți la această vârstă?

Emil Constantinescu: Împăcat cu mine! Ca să fii fericit, trebuie să fii împăcat cu tine. Și după aceea, cu ceilalți, da sau nu, pentru că nu trebuie să-ți fixezi un țel din recunoaștere. În viață trebuie să aștepți.

  • Aveți regrete? Și care e cea mai mare mulțumire  pe care v-a oferit-o viața?

Nu, nu am regrete și chiar trăiesc cu sentimentul că viața mi-a oferit mai mult decât meritam. E o problemă de destin.

Bunica i-a predat lecția eleganței

  • Foarte ușor v-ați remarcat cu eticheta eleganței. V-am observat de multe ori costumele, sacourile la dungă, cravatele asortate. Cine se ocupă de acest aspect?

Eu însumi! Numai eu, pentru că este un rezultat al educației pe care am primit-o. Am venit dintr-o familie în care exista un cult al educației. Bunica mea era franțuzoaică, Amélie Le Téo, cu genealogie în secolul XII. Străbunicul era din Belgia, Joseph De Bie. Un strămoș De Bie a publicat în anul 1620, în limba latină, prima carte despre monedele aur romane găsite în Bruxelles. Această carte a mers de-a lungul generațiilor, secole, către primul născut de sex bărbătesc, până a ajuns la fratele bunicii mele, Charles Nicolaus De Bie, un mare savant și fondatorul petrochimiei românești. Dar cartea care trebuia să îmi revină mie se află la Biblioteca Municipală din Ploiești. E cea mai prețioasă carte pe care o au. Eu nu am suficienți bani ca să fac o copie pentru fiul și nepotul meu.

Trăiam foarte greu în comunism pentru că ni s-a confiscat totul. Tata, care era inginer, a fost dat la punctul cel mai de jos. Ne-am descurcat greu cu o gospodărie agricolă. M-am născut când a început al doilea război mondial, în 1939, și am trăit toate dramele, refugii, foc. Când am ajuns din refugiul din Basarabia, casa bunicii fusesea bombardată de americani. Deci am trăit toate dramele acestea. Însă am știut și ce înseamnă fericirea de a trăi.

Trăiam într-o cameră rece, dar înconjurată de cărți, bunica mea transportase pianul și îmi cânta Chopin la pian. Acolo am învățat și eleganța. Pe bunica mea nu am văzut-o niciodată în pijamale. Bunica mea seara își punea bigudiurile, iar dimineața, când apărea, era întotdeauna aranjată, cu rochie cu paspoal. Nu aveam ce mânca, dar se păstrau aceste reguli. Așa am crescut și am învățat că arta și muzica îți înfrumusețează viața cu adevărat.

  • Deci ea v-a transmis eleganța.

Ea mi-a transmis eleganța. Eleganță înseamnă să te îmbraci potrivit locului. Pe teren te îmbraci într-un fel, când ești pe munte, în alt fel. Dar să știți că niciodată nu am luat moda în considerare. Important este să te exprimi și important este să știi că haina contează. Este o poveste frumoasă populară ”Haina nu-l face pe om”, dar eu completez și spun ”Haina îl face pe om” pentru că în momentul în care ești îmbrăcat într-un anume fel, te simți într-un anume fel și poți să transmiți acest mesaj. Eu întotdeauna spun ”fii elegant”. Eu nu am avut bani niciodată și am încercat în mod modest să mă îmbrac ca să mă simt eu bine.

  • Cum sunteți ca bunic? Aveți doi copii, Dragoș și Norina, și doi nepoți din partea lor.

Alex e fiul lui Dragoș și Lara e fiica Norinei. Am mărturist că nu am fost nici un tată, nici un bunic prea bun, pentru că nu le-am alocat timpul pe care l-ar fi meritat. Când te dedici științei, te dedici cu totul. Când lucram în laborator până noaptea, plecam dimineața. I-am văzut puțin. Singurul lucru pe care am putut să li-l ofer a fost un model de viață bazat pe muncă, cinste și corectitudine.

”Am insistat ca nepoții mei să învețe în România, dar ei au plecat”

  • Nepoții locuiesc aici?

Nu. Eu am insistat – pentru că datorez totul învățământului românesc, eu am făcut în România tot și am putut să văd după Revoluție, ajungând ca profesor în SUA și în alte mari universități, că învățământul românesc poate fi la cel mai înalt nivel – să învețe în România, dar ei au plecat. Alex a făcut grădinița la Bruxelles, Lara, în Italia, însă când au ajuns la școală, au venit și au făcut aici, în România, cursurile primare, cele elementare. Dar apoi s-au realizat. Acum nepoata mea e la Roma, la cel mai bun liceu din Roma, și în paralel urmează Conservatorul. La Ateneu (n.r. unde Emil Constantinescu a fost sărbătorit la împlinirea a 80 de ani de viață) a fost o surpriză plăcută, pentru că mi-a cântat la chitară clasică. Să cânți la nici 18 ani în fața a aproape 800 de spectatori la Ateneu, în fața multor personalități, a fost pentru mine o mare emoție și o fericire. Iar Alex a făcut Liceul Francez și a ales Dreptul, la Sorbona, cea mai prestigioasă facultate de Drept din Franța și din Europa, cu rezultatele cele mai bune. La fără taxă. Eu nu sunt partizanul studiilor plătite.

  • 80 de ani de viață, dintre care 55 de ani de căsnicie cu soția dumneavoastră, Nadia. Care este secretul unei căsnicii longevive, domnule Constantinescu?

În primul rând, am fost colegi de facultate, de an și de grupă. Cunoașterea din tinerețe deci, și apoi secretul este acceptarea sacrificiului celui care se dedică științei și treburilor publice.  

Citește și:

Emil Constantinescu, la funeraliile lui Jacques Chirac, alături de Bill Clinton și Vladimir Putin

Rona Hartner, despre idila cu Emil Constantinescu: «Era să mă bage în r***t. Intram la închisoare!»

Ce pensii au foștii președinți. Câți bani încasează la bătrânețe Constantinescu, Băsescu şi Iliescu

 
 
Loading...