Exclusiv Trenul spre Otopeni poate circula. Roxana Mărișoiu a pierdut procesul cu statul

Ultima actualizare:

    Trenul spre Otopeni a trecut de Curtea de Apel și poate intra în noul grafic al CFR
Trenul spre Otopeni a trecut de Curtea de Apel și poate intra în noul grafic al CFR

Trenul spre Otopeni poate circula! După un lung șir de procese, statul a câștigat în fața Roxanei Mărișoiu, femeia care nu și-a dorit ca vagoanele cu călători să circule pe deasupra curții sale. Decizia definitivă a fost dată pe 4 noiembrie.

Roxana Mărișoiu (41 de ani), femeia care nu a dorit să trăiască un pod cu trenul deasupra, a fost îngenunchiată de instanță! La începutul lunIi, a venit decizia definitivă a magistraților de la Curtea de Apel. 

Statul are dreptul să construiască calea ferată spre Otopeni pe deasupra curții ei. Hotărârea a venit după ce instanța a amânat de câteva ori până să dea verdictul.

”Pe 4 noiembrie, am pierdut. Aștept să apară motivarea instanței. Sentința a fost dată ca un pumn de fier, pe care l-am primit direct în față. E datoria noastră să ne apărăm drepturile.Trebuie să ne păstrăm onoarea și vertocaitatea și să stăm în picioare pentru drepturile și principiile noastre”, a declarat Roxana Mărișoiu, pentru Click!

Podul liniei ferate de Otopeni trece prin curtea Roxanei Mărișoiu
Podul liniei ferate de Otopeni trece prin curtea Roxanei Mărișoiu

Singura dorință a femeii a fost ca trenul ce duce la aeroport să nu treacă prin fața geamului ei, așa cum se întâmplă acum. Podul suspendat a fost construit, potrivit planurilor CFR Infrastructură, la o distanță de șase metri de casa ei și pe deasupra curții. Din cei 311 mp, Ministerul Transporturilor dorește să o exproprieze pe 126 mp.

Roxana Mărișoiu: ”Mă obligă să stau cu trenul în curte, sub un pod”

”Mă obligă să stau cu trenul în curte, sub un pod, și cu garnitura Diesel, poluantă, care va trece la doar 6 metri de geamul dormitorului. Fluxul va fi de 24 de ore din 24. Vă dați seama ce zgomot, ce trepidații vor fi. Casa o să cadă. Le-am oferit-o autorităților, în ședința publică, drept donație, dar nimeni nu a vrut-o. Nicăieri în România nu s-a întâmplat ca statul să-ți bage trenul în casă. Este o aberație! Nu voi avea unde să mai locuiesc, vor face din mine un om al străzii. Am investit tot ce am avut în această locuință, pe care am cumpărat-o acum trei ani. Nu caut bani, îmi caut dreptatea. Nu se poate sta aici. Cine să trăiască sub un pod cu trenul deasupra”, ne-a spus Roxana.

Tribunalul București suspendase lucrările la trenul spre Otopeni

Anul trecut, proprietara a obținut suspendarea lucrărilor la Tribunalul București, dar ele au continuat. Acum, calea ferată este gata și judecătorii au dat practic undă verde ca trenul să-și urmeze traseul, pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni.

Trenul de Otopeni trece pe la geamul casei
Trenul de Otopeni trece pe la geamul casei

Coridorul se întinde pe 2,95 km și se desprinde din magistrala care merge de la Gara de Nord către Urziceni.

Străbate pe piloni strada Drumul Gării Odăi, la o înălțime de 7 metri, prin fața patinoarului ridicat de Ion Ţiriac la Otopeni, supratraversează DN1 şi intră în aeroport în zona terminalului ”Sosiri”.

Roxana Mărășoiu deschide un nou proces pentru expropriere

Chiar dacă a pierdut procesul, Roxana va deschide un altul în cazul exproprierii. Aceasta nu este de acord cu cei 34 de euro/mp oferiți de Ministerul Transporturilor și vrea să fie expropiată la prețul pieței.

Construirea cu tot cu viaduct a costat peste 420 de milioane de lei, fără TVA, și a fost realizată de Arcada Company, firma care a fost desemnată câștigătoare pe 31 mai 2019.

Așa arăta curtea Roxanei Mărișoiu înainte să înceapă construcția podului
Așa arăta curtea Roxanei Mărișoiu înainte să înceapă construcția podului

În septembrie, președintele statului Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au mers pe traseul noului tren și au declarat atunci că acesta se va regăsi în Mersul Trenului 2020-2021, începând din 12 decembrie.

Cursa va fi străbătută în 17 minute, pe toți cei 19,5 km, cât măsoară traseul de la gară la autogară.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/trenul-spre-otopeni-intarzie-roxana-marisoiu-nu-renunta-la-procesul-prin-care-cere

https://www.click.ro/news/national/am-mers-premiera-cu-trenul-spre-otopeni-ea-va-transporta-calatorii-de-la-gara-de-nord

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net