Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Victimele, aduse la București

Ultima actualizare:

    Explozie la Petromidia Năvodari
Explozie la Petromidia Năvodari

Luni, 22 august, în jurul orei 18.00, a avut loc o explozie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție. Patru angajați au fost răniți. Explozia a fost urmată de un incendiu.

UPDATE ora 20.30: Cele patru persoane rănite sunt transportate în București. 

La Spitalul Bagdasar-Arseni vor fi aduși: un bărbat de 35 de ani cu arsuri de gradul III pe 100% din suprafața corpului, care este stabil și intubat, precum și un altul, de 49 de ani, cu arsuri de gradele II — III pe 25% din suprafața corpului, stabil, cu leziuni ale căilor respiratorii, intubat.

La Spitalul de Arși vor fi transportați un bărbat de 34 de ani, cu arsuri de gradele II — III pe 20% din suprafața corpului, stabil, neintubat, fără leziuni pe căile respiratorii, și un altul de 58 de ani, cu arsuri de gradul II pe 24% din suprafața corpului, stabil, neintubat, fără leziuni pe căile respiratorii, anunță Agerpres, care citează Ministerul Sănătății.

UPDATE ora 19.20: Incendiul a fost lichidat. Una dintre victime este în stare foarte gravă. Există o echipă SMURD București pregătită în caz că este nevoie ca victimele să fie transportate în Capitală. A existat o singură explozie.

UPDATE ora 19.00: Una dintre victime are arsuri pe 70% din suprafața corpului. Incendiul a fost localizat. Nu există pericol de extindere.

Deocamdată nu sunt informații despre starea victimelor și nici despre eventuale probleme legate de o contaminare. La fața locului au fost trimise mai multe echipe de intervenție de la ISU.

Secretarul de stat Raed Arafat a intrat în direct la DIGI24: "La momentul actual, intervenția este în curs. Este vorba despre o explozie la unu sau două rezervoare de azot, urmată de un incendiu de tubulatură electrică. A fost declanșat planul roșu. Una dintre victime a fost deja transportată la spital."

Fumul de la rafinărie, vizibil și de pe plajă
Fumul de la rafinărie, vizibil și de pe plajă
image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net