Faceţi ceva! Nu vreau să mă mai muşte câinii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Maidanezii au scăpat din nou! Deputaţii au amânat ieri adoptarea proiectului legislativ care permite eutanasierea patrupedelor abandonate pe străzi. Nimeni nu a vorbit însă de drama puştiului de 12 ani din Vaslui, Mădălin Marian Butnaru, „hăcuit" acum o lună de patru maidanezi. În primele nouă luni ale anului, 3.500 de copii au fost trataţi în spitale din aceleaşi motive.

Vremurile războinice au revenit în Parlamentul României. Strigăte guturale de la tribună, fluierături şi vociferări de la lojele invitaţilor, pancarde, ameninţări, jigniri.

Acestea au fost ingredientele bătăliei duse ieri de Putere şi Opoziţie, pe votul final la iniţiativa legislativă care permite eutanasierea câinilor comunitari.

Aleşii s-au încăierat în jurul modalităţii de vot: „secret" sau „prin apel nominal".

simeon stalpnicul png

„Decizia liderilor de grup şi a Biroului Permanent este de a se recurge la vot secret", a clamat preşedinta Camerei, Roberta Anastase.

A sărit ca ars liderul grupului PSD, Mireca Duşa. „Dacă se va face, aşa atunci noi părăsim sala", a ameninţat Duşa. Sub ochii celor aproximativ 100 de reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia animalelor, deputaţii au început să se certe care este mai iubitor de animale şi care trebuie să ajungă în iad pentru că nu are suflet.

În cele din urmă, Mircea Toader liderul deputaţilor PDL a cerut o pauză de 10 minute de consultări. Rezultatul a surprins Opoziţia care se pregătise pentru o bătălie de durată.

„Propunem amânarea votului cu două săptămâni, timp în care fiecare dintre noi vom solicita administraţiilor locale să îşi spună punctul de vedere. Să le spuneţi că nu sunteţi de acord cu ce doresc primarii şi poate la anul veţi avea o problemă", a tunat Toader. de la microfonul Camerei. „Mai întâi întreb conştiinţa mea şi după aia primarul", a anunţat deputatul Cristian Adomniţei.

O haită de maidanezi l-a hăcuit pe Mădălin

30 de răni. Leziuni ale scalpului, toracelui şi ale membrelor. Şoc traumatic şi psihologic.

Cu aceste „amintiri" s-a ales Mădălin Marian Butnaru, un copil de 12 ani din Vaslui, care a fost atacat duminică 25 septembrie, de o haită de patru maidanezi. Vina lui? Se juca pe stradă alături de alţi copii. L-a salvat un vecin, altfel nu mai apuca să povestească ce-a păţit.

„Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea, deşi am tratat cazuri ieşite din comun. Copilul arăta ca în filmele de groază", a povestit Augustin Ilieş, doctorul care l-a tratat pe copil.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net