Ce nu face un om pentru a-și vedea visul cu ochii! Candidatul PNL la Primăria sectorului 1, Alexandru Nazare, a luat bani cu împrumut de la bancă pentru a-și finanța campania electorală.


Acesta a declarat ieri, la lansarea candidaturii sale, că joi a făcut un credit de 90.000 de lei, bani pe care i-a depus în contul de campanie, pentru cheltuielile necesare promovării în timpul cursei electorale. Conform Legii 334/2006 privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, candidații sunt obligați să-și deschidă un cont bancar, în care să se găsească toate sumele provenite din contribuții interne sau externe destinate sus--ținerii campaniei electorale.

„Acestea sunt regulile după noua lege şi am făcut un credit ca să am aceşti bani, pe care îi voi returna la sfârşitul campaniei electorale”, a declarat Nazare, în prezent deputat. Potrivit aceluiași document, aspiranții la postul de primar pot cheltui cel mult 35.000 de euro pentru a-și face cunoscut programul electoral. Alexandru Nazare a declarat că va continua proiectele bune începute de predecesorul său, Andrei Chiliman, dar că va veni și cu altele noi. 

„O să înființez, la începutul anului școlar, un buget de premiere a performanțelor elevilor merituoși, de cel puțin un milion de euro. Luăm banii de la borduri și panseluțe și îi ducem către recompensa școlară”, a declarat acesta, pentru Click!

 
 
Loading...