A făcut o rochie de mireasă record: are 20 de kilograme

Ultima actualizare:

    Aşa arată  rochia care va fi  comercializată în Dubai
Aşa arată rochia care va fi comercializată în Dubai

Dorinţa de a-şi depăşi limitele a împins-o spre o realizare aparte. Designerul Ioana Călin, din Satu Mare, îndeplineşte zilnic visurile femeilor.

Specializată în rochii de mireasă, ea a dat lovitura: a creat o rochie uriaşă, care cântăreşte aproximativ 20 kg şi care a fost croită pentru prezentări, scrie adevarul.ro. Rochia are diametrul, la bază, de 2,40 m, iar lungimea ei, cu trenă, este de 2,80 m. Pentru această creaţie, Ioana a folosit nu mai puţin de 360 mp de material.


    Lungimea rochiei,  cu tot cu trenă,  este de 2,80 m
Lungimea rochiei, cu tot cu trenă, este de 2,80 m

„De mult timp mi-am dorit să fac o rochie de dimensiuni impresionante, doar că nu prea ştiam cum”, povesteşte designerul. “M-am dus în Italia, la fosta mea profesoară, împreună cu care am făcut tiparul. E o rochie diferită, nu se prea poate modifica, e turnată, are cusături mai ciudate”, adaugă Ioana Călin.Rochia a atras atenţia specialiştilor, astfel că unul dintre cele mai mari magazine din Dubai intenţionează deja s-o comercializeze.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net