Fals în scrisoarea de susținere a lui Firea: «Nu am semnat acest mesaj, vă rog să mă scoateți de pe listă»

Ultima actualizare:
Chris Simion susține că nu a semnat mesajul de susținere a primarului general, chiar dacă numele său apărea printre semnături
Chris Simion susține că nu a semnat mesajul de susținere a primarului general, chiar dacă numele său apărea printre semnături

În urma scandalului iscat în ultima săptămână în PSD, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dorit să demonstreze, prin intermediul unei scrisori deschise pe care au semnat-o mai multe personalități românești, faptul că se bucură de susținere și de apreciere în ceea ce privește întreaga sa „activitate și implicare benefică”, de-a lungul mandatului său de primar, după ce fost acuzată că „se bate singură pentru etică, principii, onestitate în politică și administrație”.

Astfel, Gabriela Firea a prezentat publicului larg, prin intermediul rețelelor de socializare, scrisoarea deschisă în cauză, în care se vorbea despre activitatea sa de primar general, care a fost semnată de „peste 30 de intelectuali de marcă și binecunoscuți campioni sportivi”, care își exprimau susținerea publică față de Firea. Totuși, se pare s-a strecurat și un fals în lista primarului general. Aparent, nu toți semnatarii și-au dat acordul pentru a le fi folosit numele în acest scop. Regizorul și autorul Chris Simion-Mercurian a susținut că nici măcar nu știa de existența acestei scrisori inițial și că, bineînțeles, nu a semnat absolut nimic. Din contră, aceasta susține că semnătura sa este prezentă pe listele mișcării „Fără penali în funcții publice”. 

„Suntem o echipă şi împreună am pus bazele multor proiecte importante pentru bucureşteni. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că am avut lângă noi un om care apreciază la adevărata valoare munca noastră. Doamna Gabriela Firea a avut încă din primele zile de mandat o viziune clară în ceea ce priveşte viaţa culturală şi sportivă a Capitalei”, se arată în mesajul de susținere pentru primarul general.


    Chris Simion susține că nu a semnat mesajul de susținere a primarului general, chiar dacă numele său apărea printre semnăturiFoto Facebook
Chris Simion susține că nu a semnat mesajul de susținere a primarului general, chiar dacă numele său apărea printre semnăturiFoto Facebook

Totuși, Chris Simion susține că numele său a fost introdus pe lista respectivă fără știința sa. Regizorul i-a trimis un mesaj Monicăi Capatos, cea care este consilierul departamentului de cultură al primarului Gabriela Firea. „Nu am semnat acest mesaj, vă rog să mă scoateți de pe această listă!”, i-a transmis aceasta. De asemenea, și pe pagina de Facebook a actorului Marius Manole, Chris Simion a explicat situația: „Nu numai că nu am semnat, dar am citit această scrisoare acum câteva ore pe net, fiind în vacanță. Singura mea legătură cu Primăria Capitalei a fost și este festivalul Undercolud (repet, finanțat din bani publici, nu de primar). Să-mi arate și mie semnătura mea pe scrisoarea pe care sunt menționată. Căci eu o să vă arăt semnătura pe care mi-am dat-o pentru «FĂRĂ PENALI». Am cerut să fiu scoasă de pe acea listă!”, a fost mesajul acesteia.

În prezent, numele regizorului nu mai apare printre semăturile celor ce o susțin pe Firea. Printre aceștia se numără nume mari precum: Alexandru Arșinel, Ilie Năstase, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă și Sanda Ladoși. În scrisoare, semnatarii își anunță sprijinul pentru primarul Capitalei, în contextului scandalului cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net