Femeia sfâşiată de câini în Obor a fost identificată. Vezi cine este şi care a fost cauza morţii

Ultima actualizare:

    Legiştii au stabilit că  ea băuse foarte mult (Foto: Mediafax)
Legiştii au stabilit că ea băuse foarte mult (Foto: Mediafax)

Femeia muşcată de câini în timp ce agoniza în plină comă alcoolică, într-un părculeţ de lângă Piaţa Obor, a fost, în sfârşit, identificată.

În documentele criminaliştilor şi legiştilor, femeia sfâşiată de câini într-un părculeţ aflat la câteva sute de metri de impozanta şi moderna clădire a Primăriei Sectorului 2, a fost înregistrată ca necunoscută, scrie ziarulring.ro. Asta s-a întâmplat imediat după ce cadavrul ei a fost ridicat de oamenii legii: într-o joi, în urmă cu două săptămâni şi ceva. Şi multe zile după aceea tot despre o persoană necunoscută/neidentificată a fost vorba.

Evident, s-au făcut tot felul de verificări atât judiciare (în bazele de date), cât şi investigative (prin audieri de martori: toţi boschetarii din zonă, pieţari şi precupeţe din Obor, gardieni, vecini din cartier). Până la urmă, cei de la INML s-au trezit cu o rudă din nordul Moldovei care a identificat-o pe biata femeie.

"A venit o rudă la INML şi a identificat-o. E din Suceava. Se numeşte Vasiuţa Voicu şi este născută în 1967. Deci avea 47 de ani. Măcar aici a fost aproximată corect vârsta", a declarat o sursă din anchetă, demnă de încredere.

Cauza morţii este asfixie mecanică

În acest caz grav, venit, ca un făcut, chiar în săptămâna în care dosarul "Ionuţ - copilul ucis de maidanezi" a fost trimis în instanţă, problema cea mai mare este legată de o legătură directă între atacul câinilor şi moartea victimei. Este evident că femeia a fost muşcată în timp ce era în viaţă, dar nu este demonstrat că femeia a avut un şoc algic (de durere) sau hemoragic care să-i fi produs moartea. Pe certificatul medico-legal ("certificatul medical constatator al decesului") s-a trecut, la rubrica afecţiune morbidă, "axfixie mecanică-aspirant gastric traheo-bronşic", iar la cauză s-a trecut "intoxicaţie etilică".

Asta nu înseamnă că raportul medico-legal, un document mult mai complex, care se va emite în urma analizelor şi investigaţiilor medico-legale, va spune, cuvânt cu cuvânt, acelaşi lucru. Dar nici nu poate să se depărteze foarte mult de acest document oficial: constatator al decesului!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net