Fetiţa împuşcată de poliţist în picior a fost operată

Ultima actualizare:

    Micuţa a fost  transportată de  urgenţă la spital
Micuţa a fost transportată de urgenţă la spital

Episod grav în comuna Poienile de Sub Munte (Maramureş)! Joi seară, un poliţist aflat în urmărirea unui şofer care n-a oprit la un filtru a împuşcat, din greşeală, o fetiţă aflată în maşină.

Pentru că individual de la volan a ignorant semnalele poliţiştilor, oamenii legii au pornit în urmărirea lui. Şoferul a părăsit şoseaua şi a traversat albia unui râu. În tentativa de a-l opri, oamenii legii au tras focuri de armă, iar un glonţ a nimerit-o în picior pe o fetiţa de 7 ani, pasageră pe bancheta din spate. “La scurt timp, poliţiştii au identificat autoturismul, parcat lângă o casă. S-a constatat că, în acea locuinţă, suspectul abandonase trei minori (două fetiţe şi un băiat), cu vârste între 5 şi 16 ani. Autoturismul de teren era radiat din circulaţie şi avea număr fals de înmatriculare”, anunţă subinspectorul Florina Meteş, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. Una dintre fetiţe prezenta o rană la picior, motiv pentru care a fost dusă la spital. Ulterior a fost găsit şi suspectul, ascunsîntr-o livadă, scrie adevarul.ro. Poliţistul care a deschis focul, rănind-o accidental pe fetiţă, face parte din Brigada Poliţiei Rutiere Bucureşti. 

Copila a fost operată ieri de medicii Spitalului Judeţean din Baia Mare. Starea de sănătate a puştoaicei e stabilă. Şoferul a fost internat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, pentru o expertiză psihiatrică. Mihaela Şuldac, mama fetiţei rănite, e bulversată: „Îi dau în judecată. Dacă îmi omora copilul? Vedem ce ne spun medicii. Fetiţa spune că e bine, că nu o doare nimic”.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net