A fost schimbat protocolul de tratament pentru bolnavii de COVID-19

Ultima actualizare:

Ministerul Sănătății a actualizat protocolul de tratament al bolnavilor de COVID și a introdus un capitol nou, cu recomandări pentru medicii de familie care supervizează persoanele infectate aflate în izolare acasă.

Astfel, în premieră, medicii de familie vor putea prescrie pacienților cu forme ușoare și medii medicamentul numit Favipiravir, un antiviral oral prescris până acum doar de către medicii specialiști din spitale. În forme medii spre severe se folosește antiviralul injectabil, care e Remdesivirul și care se administrează în spital.

„S-a considerat că este nevoie să actualizăm protocolul pentru că au apărut date noi şi am vrut să fie cât de cât upgradat noilor interpretări şi descoperiri ştiinţifice. În mare, el menţine terapia şi structura protocolului iniţial cu tratamentul antiviral, tratamentul cortico-terapic şi tratamentul anticoagulant, adică principalele tratamente din această afecţiune. Protocolul are un capitol nou, important, cu recomandări pentru medicii de familie, pentru că în vechiul protocol nu existau. S-a constatat că în ultimul timp medicii de familie sprijină foarte mult activitatea în lupta cu infecţia SARS-CoV-2 şi este oportun să facem recomandări şi pentru aceştia, cu atât mai mult cu cât foarte mulţi pacienţi rămân şi se tratează la domiciliu”, a explicat pentru News.ro dr. Virgil Musta, membru în Comisia Naţională de Management Clinic şi Epidemiologic al COVID-19.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net