Fostul ministru de Finanţe Mircea Ciumara a murit

Ultima actualizare:

    Mircea Ciumara
Mircea Ciumara

Fostul ministru de Finanţe Mircea Ciumara a încetat sâmbătă din viaţă, la vârsta de 68 de ani. Născut în 1943, în judeţul Călăraşi, Ciumara a fost membru al PNŢ-CD şi ministru în Guvernul Victor Ciorbea.

Trupul neînsufleţit al fostului ministru ţărănist este depus la capela cimitirului Băneasa, iar înmormântarea va avea loc mâine la ora 12, scrie România Liberă. Mircea Ciumara era căsătorit cu Ana-Maria Ciumara, cei doi având împreună doi băieţi: Radu (39 ani) şi Tudor ( 35 de ani).

Mircea Ciumara, fost ministru al Finanţelor şi al Industriei şi Comerţului în guvernarea CDR. Ss-a născut la 13 septembrie 1943, la Călăraşi. El a fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000.

În perioada decembrie 1996 - decembrie 1997, Ciumara a fost ministru de Finanţe, iar din decembrie 1997 până în aprilie 1998 a fost ministru al Industriei şi Comerţului.

Mircea Ciumara a fost de asemenea, între decembrie 1999 şi decembrie 2000, ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară, ministru pentru relaţiile cu Parlamentul.

În PNŢCD, Mircea Ciumara a deţinut funcţia de vicepreşedinte între anii 1996 şi 2000, iar din septembrie 1999 până în decembrie 2000 a fost preşedinte al Organizaţiei Bucureşti.

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net