Fostul principe Nicolae i-a cerut principesei Margareta să-i fie nașă la nuntă: «Ar fi o onoare»

Ultima actualizare:

    Alina Binder i-a spus "Da" fostului principe vara trecută
Alina Binder i-a spus "Da" fostului principe vara trecută

Fostul prinicipe Nicolae și Alina Binder au hotărât cine le vor fi nași de cununie, iar decizia este una suprinzătoare. Aceștia și-ar dori ca principesa Margareta să le fie părinte spiritual la nunta care va avea loc în această toamnă. Alegerea ei pentru acest rol este una neașteptată ținând cont de divergențele pe care nepotul regelui Mihai le-a avut, de-a lungul timpului, cu principesa Margareta.

Nepotul Regelui Mihai a vizitat, luni, Catedrala Reîntregirii Nemaului din Alba Iulia, în care au fost încoronați Regii Ferdinand și Maria. Cu această ocazie, el a vorbit despre nunta care va avea loc în toamnă, dar și despre cei care le vor fi nași de cununie lui și viitoarei soții, Alina Binder, o tânără de 29 de ani pasionată de aviație.„Sunt foarte emoționat, mă gândesc foarte mult la familia mea, mai ales anul acesta, nu numai pentru că este anul centenar, ci pentru că o să mă căsătoresc în acest an și mă gândesc la ei și la tot ce au făcut pentru țara noastră”, a declarat Nicolae Medforth-Mills, citat de Mediafax.


    Cei doi au rugat-o pe Custodele Coroanei, principesa Margareta, să le fie nașă Foto:Arhivă personală
Cei doi au rugat-o pe Custodele Coroanei, principesa Margareta, să le fie nașă Foto:Arhivă personală

Cât despre pregătirile de nuntă, fostul principe a declarat că ele sunt în toi și se desfășoară potrivit planului. A dezvăluit că mătușa sa, principesa Margareta, cea cu care s-a aflat în conflict o perioadă serioasă de timp, ar putea deveni părintele lor spiritual. „De fapt, săptămâna trecută am scris o scrisoare către mătuşa mea, Principesa Margareta, am întrebat dacă… ne-ar face o onoare, de fapt, să fie naşa şi unchiul meu să fie naşul nostru la nuntă. Şi aştept un răspuns acum”, a spus el.

Nepotul regelui Mihai a afirmat că este optimist în ceea ce privește prezența principesei Margareta la nuntă și acceptul acesteia de a deveni nașă. În ciuda faptului că nu are emoții momentan, fostul principe este sigur că în preajma datei nunții va fi cuprins de nerăbdare. „Oricum, e un moment foarte fericit pentru noi şi abia aşteptăm să sărbătorim împreună cu familia şi prietenii noştri”, a completat Nicolae Medforth-Mills.


    Inelul de logodnă primit de Alina Binder are un safir de mici dimensiuni Foto:Arhivă personală
Inelul de logodnă primit de Alina Binder are un safir de mici dimensiuni Foto:Arhivă personală

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, a anunţat pe 21 august că se va căsători cu Alina-Maria Binder, o tânără discretă, pasionată de aviaţie. Alina Binder este la fel de discretă precum fostul principe și nu se cunosc foarte multe informații depre trecutul ei, care nu pare să fie unul tumultos. Totuși, în trecut a atras atenția presei datorită relației pe care a avut-o cu Sebastian Blaga, fiul fostului co-preşedinte PNL, Vasile Blaga. Alina și Sebastian au trăit o poveste de dragoste timp de 6 ani, dar legătura a luat sfârșit, potrivit Adevărul.


    Alina Binder, o tânără pasionată de aviație, va deveni soția fostului principe în această toamnă Foto:Arhivă personală Alina Binder
Alina Binder, o tânără pasionată de aviație, va deveni soția fostului principe în această toamnă Foto:Arhivă personală Alina Binder

Pe 21 august, Prințul Nicolae a anunțat logodna cu Alina Binder printr-un comunicat de presă, iar inelul pe care i l-a oferit a fost unul cu de o frumusețe rară. De o eleganță aparte și având un safir de o dimensiune mică, inelul oferit Alinei este o dovadă de rafinament estetic. Inelul de logodnă ales pentru  mireasă este unul din safir cu diamante şi are inscripţionate numele celor doi şi data de 29 iulie 2017, zi în care a cerut-o în căsătorie şi ziua în care s-au împlinit doi ani de când s-au cunoscut.

Prințul Nicolae, dezmoștenit în 2015

Prinţul Nicolae a fost dezmoştenit în luna august 2015. El a fost exlus din linia dinastică, potrivit unui comunicat ce a fost dat publicităţii de reprezentanţii Casei Regale în care se anunţa decizia. Nu a fost însă dat un motiv clar, dar se lăsa de înţeles că stilul de viaţă al lui Nicolae ar fi dus la luarea deciziei.

În ultimele zile de viață ale Regelui Mihai, când Nicolae a vrut să-l viziteze ca să-și ia rămas-bun, dar n-a fost lăsat, prințul a spus că niciodată nu i s-a spus care a fost motivul dezmoștenirii sale și că nici n-a primit vreodată vreo hârtie oficială.

image
image
image
image
image
image
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net