FOTO Au pus bariere antişoferi grăbiţi. La şase luni de la moartea milionarului Nae Nicolae, s-au luat măsuri

Ultima actualizare:
Odată lăsate, nu se mai poate trece
Odată lăsate, nu se mai poate trece

Barierele morţii din Pipera nu-i mai speriau pe mulţi şoferi. Deşi, atunci când erau coborâte, era un semn clar că trenul poate trece în orice moment, existau conducători auto care le ignorau şi se strecurau pe lângă ele. De acum nu se mai poate.

La trecerea de cale ferată, ce delimitează sectorul 2 de Voluntari, au fost montate de curând bariere duble. În loc de două, câte erau, acum sunt patru, câte două dispuse faţă în faţă.

Barierele se lasă pe rând; altfel, şoferul grăbit din imagine ar fi rămas blocat între ele

Odată lăsate, nu se mai poate trece
Odată lăsate, nu se mai poate trece

Cu zece minute înainte să treacă trenul, acestea coboară şi se lipesc una de cealaltă. Sistemul este gândit în aşa fel încât barierele să se lase pe rând, câte una pe fiecare parte, pentru a se evita ca un şofer grăbit să rămână blocat între ele. Odată coborâte toate cele patru, nu mai rămâne, însă, nici cel mai mic spaţiu, de care să profite inconştienţii.

Trenul a trecut în mai puţin de două minute de când barierele au fost coborâte

Odată lăsate, nu se mai poate trece
Odată lăsate, nu se mai poate trece

„Instalaţia de semnalizare s-a prelungit cu patru semibariere la trecerea la nivel dintre linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa şi Şos. Petricani. Astfel încât, şoferii să nu mai poată trece printre ele. Atunci când semibarierele ajung în poziţia închis, nu mai permit trecerea", a declarat pentru Click!, Oana Brânzan, purtător de cuvânt la CFR Infrastructură. Noua instalaţie de semnalizare a fost montată pe 23 ianuarie.

Bolidul în care se afla milionarul a fost târât de tren 20 de metri pe calea ferată

17 iulie 2013 a fost o zi sângeroasă. Milionarul Nae Nicolae se afla la volanul unui Bentley argintiu. La ora 10.30, venea din Pipera, unde locuia, şi se îndrepta spre Bucureşti. Barierele la calea ferată erau coborâte, grăbit, însă, milionarul nu a mai aşteptat ca ele să se ridice şi s-a strecurat. În acel moment, trenul l-a izbit în plin. Avea o viteză de 100 km/h, astfel că trupul bărbatului de 44 de ani a fost sfârtecat pe loc.


    Odată lăsate, nu se mai poate trece
Odată lăsate, nu se mai poate trece
image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net