George Maior, audiat în Comisia SRI

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A venit din Statele Unite, unde este ambasadorul României, ca să fie audiat la Comisia SRI, din Paarlament. George Maior de declarat înainte de a fi chestionat: ”Consider că mi-am făcut foarte bine datoria în funcţia de dirctor al SRI.”

Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI), actual ambasador în Statele Unite, George Maior, a declarat marţi (27 februarie), la intrarea în sala de audieri a Comisiei de control parlamentar a SRI, că el consideră că şi-a făcut datoria "foarte bine" în funcţia de director al serviciului, scrie news.ro.

”Consider că mi-am făcut foarte bine datoria în funcţia de dirctor al SRI, serviciul a ajuns una dintre cele mai respectate instituţii în comunitatea de servicii şi infromaţii occidentală şi nu numai. Consider că întotdeauna am acţionat în spiritul legalităţii”, a spus George Maior.

George Maior este audiat astăzi în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, unde fostul şef al SRI ar trebui să prezinte un material despre felul în care ”a văzut serviciul toată perioada de când a ajuns şi până a plecat" de la conducerea acestuia.

Întrebat despre nota secretă transmisă de SRI la care a făcut referire fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, în care erau vizate mai multe persoane, printre care Klaus Iohannis, la vremea respectivă primar al Sibiului, Maior a afirmat: ”Aceea nu este o acuzaţie. SRI transmite informaţii. Am venit de bună credinţă să răspund la toate întrebările Comisiei", a spus George Maior.

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat că s-a solicitat SRI să transmită o notă secretă la care a făcut referire fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu în care erau vizate mai multe persoane, printre care Klaus Iohannis, la vremea respectivă primar al Sibiului. Manda a spus că, ”suprinzător sau nu”, informarea a plecat de la SRI către ANI chiar în ziua în care Klaus Iohannis devenea membru al Partidului Naţional Liberal, iar la trei zile după a preluat funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii.

image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net