Gigi Becali, achitat în dosarul schimbului de terenuri cu Armata

Ultima actualizare:

Astfel, Gigi Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii, scrie Adevărul.

Totodată, judecătorii au dispus ridicarea sechestrelor puse în 2010 asupra unui teren de 700 de metri pătraţi al Ioanei Babiuc, asupra imobilelor din Bucureşti ale lui Cioflină şi Victor Babiuc, precum şi cele ale lui Gigi Becali din Voluntari. Decizia poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Prejudiuciu de aproape 900.000 $ pentru stat

Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Astfel, Cioflină şi Babiuc, uzând de prerogativele funcţiilor de conducere pe care le deţineau în cadrul acestui minister, au aprobat schimburile de terenuri dintre MApN şi George Becali cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează proprietatea publică şi circulaţia juridică a terenurilor, în defavoarea statului.

Cei doi inculpaţi au făcut demersuri pentru grăbirea finalizării schimbului, în condiţiile în care instituţii ale statului şi funcţionari din cadrul MApN implicaţi atrăgeau atenţia cu privire la diferenţa de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului şi lipsa utilităţii terenului de la Ştefăneştii de Jos pentru MApN.

Pentru a da o aparenţă de legitimitate acestor schimburi, Cioflină şi Babiuc au inclus în Planul de apărare al ţării pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comandă nou la Ştefăneştii de Jos, arătau procurorii.

În 5 octombrie 1998, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între MApN şi George Becali, prin care se predau la schimb 8,80 hectare de teren al MApN situat în intravilanul localităţii Voluntari şi 9,36 hectare de teren situat în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov al lui George Becali. Ulterior, în 4 iunie 1999, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între MApN şi Becali, prin care acesta din urmă a predat 21,58 hectare de teren în zona comunei Ştefăneşti în schimbul a 20,9 hectare în Voluntari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net