Grindeanu: «Nu am nicio vulnerabilitate. Nu am absolvit Academia de Informaţii»

Ultima actualizare:

    Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea
Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea

Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că legăturile sale cu Academia Naţională de Informaţii s-au rezumat la un curs de o lună şi jumătate pe siguranţă şi securitate naţională, alături de alţi deputaţi. El a precizat că nu are vreo vulnerabilitate care să aducă prejudicii partidului social-democrat.

Sorin Grindeanu a explicat modul cum a devenit membru al comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii, scrie adevarul.ro. „În 2012 am plecat de pe funcţia de viceprimar al oraşului Timişoara după ce am câştigat un colegiu. Am venit în Parlament şi mi-am exprimat primele trei preferinţe: administraţie locală, comisia de IT şi cea de buget-finanţe. Am ajuns în comisia de IT (...) Am avut o revoltă personală pentru că nu-mi plăcea componenţa şi am mers la conducerea Camerei şi am zis că eu mai am nişte zile în care mă pot decide dacă mă întorc viceprimar. Cu totul întâmplător, un coleg care era membru în comisia de control a SRI a renunţat. Am fost chemat de domnul Zgonea care mi-a spus «Mergi aici, e în regulă. Cred că e o comisie importantă în care m-aş bucura să actviezi.» Am mers, eu sunt un om disciplinat şi înţeleg anumite raţiuni”, a spus Grindeanu, la Antena 3.

El a precizat că a făcut la Academia Naţională de Informaţii un curs de o lună şi jumătate întrucât trebuia să se familiarizeze cu un domeniu în care nu a mai activat. ”Nu sunt absolvent al Academiei, nu am făcut master acolo. Era un curs de o lună şi jumătate, în care au fost foarte mulţi deputaţi, pe siguranţă şi securitate naţională. A fost o părere a conducerii Camerei şi comisiei pentru că, neavând nici o legătură cu domeniul, ar fi bine să fac acest curs de o lună şi jumătate, pe care l-am făcut”, a spus Grindeanu care a negat, totodată, că ar fi ofiţer acoperit sau că ar avea legături privilegiate cu vreun serviciu de informaţii.

Ce spune Dragnea

Întrebat în legătură cu faptul că Grindeanu a fost membru al Comisiei SRI, Dragnea a spus că acesta a făcut parte din comisie „din greşeală", „din întâmplare", timp de un an şi jumătate, după care a plecat şi că nu are legătură cu SRI. „A fost din greşeală acolo, din întâmplare a fost un an jumate, după care a plecat. Deci ca să ne lămurim: Sorin Grindeanu nu are nicio legătură cu SRI. Nu am nicio problemă cu acel serviciu, dar cei care ajung în Comisie nu sunt acoperiţi. Trebuie să înţelegeţi. Sau nu toţi. O să primiţi şi CV-ul“, a precizat Dragnea.

image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net