Gripa se extinde în România. Triajul în şcoli şi grădiniţe, făcut de medici

Ultima actualizare:

Mai mulţi specialişti au discutat, miercuri, într-o şedinţă de urgenţă de la Ministerul Sănătăţii, despre gripa sezonieră, mai ales după numărul mare de îmbolnăviri.

Autoritățile au discutat despre intensificarea triajului în școli și grădinițe. Cei din Sănătate spun că triajul trebuie făcut de medici și asistente, iar în unitățile în care nu sunt asistene și medici, profesorii ar putea fi cei care să facă triajul. O astfel de propunere nu a fost pe placul sindicaliștilor, care cer ca în unitățile școlare să fie detașate asistente din spitale.

Pe de altă parte, secretarul de sat din Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că numărul asistentelor este foarte mic și nu s-ar putea detașa asistente în școli și grădinițe, însă autoritățile locale ar putea face contracte part-time cu medicii de familie, care să facă singuri acest triaj. 

Alertă şi în ţară din cauza gripei

  • SIBIU. Şapte cazuri de gripă  au fost confirmate de Compartimentul de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie, la preșcolari înscriși la grădinița „Elefănțelul Curios”. De asemenea, alte 11 cazuri de gripă au fost confirmate la elevi ai Liceului de Artă. În acest context, mai mulți părinți au luat decizia de a-și ține copiii acasă preventiv, potrivit turnulsfatului.ro.
  • CONSTANŢA. Un număr de 41 de cazuri de gripă au fost confirmate dintr-un total de peste o sută de suspiciuni de astfel de cazuri înregistrate în judeţul Constanţa, în acest sezon rece, au declarat ieri reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP). Pacienţii sunt copii şi adulţi. Dintre acestea, 20 de cazuri au fost infecţii cu virusul gripal tip A, 20 de cazuri cu virusul gripal tip B şi un caz cu virusul tip A şi tip B, potrivit agerpres.ro. 
  • BUZĂU. Patru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani au ajuns, marţi, la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde, în urma testului rapid, au fost diagnosticaţi cu gripa de tip A, respectiv gripa de tip B. Printre bolnavii prezentaţi marţi la camera de gardă sunt copii din satul Udaţi, semn că boala se extinde şi în mediul rural. Un copil de 4 ani şi unul de 10 ani au fost transferaţi la Spitalul Victor Babeş din Capitală, iar doi au fost externaţi, cu recomandări medicale.

Copii la spital după dezinfecţia de la Şcoala 133 din Bucureşti

Zeci de copii de la Şcoala 133 din Sectorul 4 al Capitalei au avut nevoie, marţi, de îngrijiri medicale, iar 18 au ajuns la spital cu intoxicaţii, după o dezinfecţie făcută în unitatea de învăţământ, ca urmare a unor cazuri de gripă confirmate.  Toţi sunt acum în afara oricărui pericol. În urma controlului, autorităţile sanitare au constatat o serie de nereguli cu privire la substanţele folosite şi la cantitatea acestora. 

Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  

Primăria Sectorului 4 a decis rezilierea contractului cu firma care a făcut dezinsecţia la Şcoala 133. Tot din cauza gripei, Inspectoratul Şcolar din Bucureşti a decis suspendarea orelor de curs timp de trei zile în 9 grădiniţe şi şcoli. Este vorba despre unităţi de învăţământ din sectoarele 1, 3 și 6. Excepție face Școala Generală nr. 195 din sectorul 3, unde cursurile clasei pregătitoare G au fost suspendate de luni și vor fi reluate azi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net