Guvernul condus de Nicolae Ciucă a trecut de votul Parlamentului. Marcel Ciolacu va deveni premier în mai 2023

Ultima actualizare:

    Nicolae Ciucă va depune jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis la ora 15.00Foto: presidency.ro
Nicolae Ciucă va depune jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis la ora 15.00Foto: presidency.ro

Guvernul Ciucă a primit votul de încredere al Parlamentului, înregistrând 318 voturi favorabile, în condiţiile în care erau necesare cel puţin 234 astfel de voturi. ”Împotrivă” au fost înregistrate 126 de voturi. Potrivit înțelegerii semnate joi de PSD-PNL-UDMR-Minorități, Nicolae Ciucă își va da demisia în mai 2023, când va deveni premier Marcel Ciolacu

Deputaţii şi senatorii au început votul, joi, la ora 12.07 iar la ora 13.10 a fost anunțat rezultatul. Votul a fost secret cu bile şi s-a dat atât pentru programul de guvernare, cât şi pentru lista miniştrilor. Pentru ca Executivul să fie învestit, era nevoie de voturile favorabile ale majorităţii parlamentarilor, respectiv 234 de voturi “pentru”. În final, guvernul Ciucă a fost investit cu 318 voturi pentru și 126 împotrivă. Și-au exprimat opțiunile 444 de parlamentari.  

Declarații Nicolae Ciucă 

”În nume personal şi în numele membrilor Guvernului, mulţumesc celor care ne-au acordat votul de încredere. De asemenea, mulţumesc celor care nu ni l-au acordat (...) Am înţeles că ne-am asumat o răspundere foarte mare, am înţeles recomandărle făcute de cei din opoziţie (...) Vă rog sa ne daţi voie să mergem şi să ne apucăm de treabă”, a declarat premierul după anunţarea rezultatului votului. Ne aflăm, astăzi, într-un moment mult aşteptat de toţi românii, unul în care putem, în sfârşit, să oferim predictibilitate şi să garantăm stabilitatea şi dezvoltarea României prin toate măsurile şi deciziile pe care le vom lua pentru binele cetăţenilor. Îmi doresc să fie prima zi a unei noi abordări în ceea ce priveşte guvernarea ţării. Eu, alături de toţi miniştrii din acest Guvern, ne angajăm să facem tot ce depinde de noi pentru ca situaţia economică, socială şi sanitară a României să se îmbunătăţească. Am văzut că au fost persoane care s-au arătat surprinse de alăturarea partidelor care compun azi coaliţia de guvernare. Consider că au fost mai preocupate să caute motivele care ne despart, decât motivele care ne apropie. Noi, cei care suntem azi în faţa dumneavoastră pentru a vă cere votul de încredere, am trecut peste acele lucruri care ne separă şi am găsit lucrurile care ne unesc. Am înţeles că mai presus de orice orgoliu şi de orice adversitate politică se află interesul românilor. În acest moment, elementele privind rectificarea bugetară şi deficitul bugetar urmează a fi dezbătute în şedinţa de Guvern de mâine şi după ce vom avea aceste elemente tehnice, putem să comunicăm ce s-a întâmplat. Nimeni nu trebuie să aibă vreo temere legată de faptul că nu sunt resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor. Sunt asigurate fonduri pentru toate nevoile pe care le are Ministerul Sănătăţii. Nu pot să vorbesc acum de încălcarea acestor angajamente pe plan extern, atâta timp cât nu avem cifrele finale”, a afirmat noul premier după ce s-a anunțat rezultatul votului anunță news.ro 

Declarații Florin Câțu 

Florin Cîțu nu a participat la dezbaterile politice dinaintea votului, a intrat doar la vot și a dat declarații pe holul Parlamentului după semnarea acordului politic al coaliției de guvernare. Această procedură a avut loc fără presă, înainte de votarea cabinetului Ciucă. La precedentul acord politic semnat de PNL, cel cu USR și UDMR presa a avut acces. Cîțu a părut total detașat de ce se întâmplă, ascultând dezbaterile din noul său birou, cel de președinte al Senatului.”Nu există o procedură clară (nr. schimbarea premierului), dar avem Constituţia care spune că se pate schimba un guvern doar prin moţiune sau prin...”, a spus evaziv Cîțu despre modul cum se va face în 2023 schimbul de premier. El a șocat prin răspunsul dat la întrebarea cum explică românilor care au votat PNL, alianța cu PSD.”Eu nu cred că este o problemă. Eu cred că românii ne-au votat pentru o Românie liberală şi pentru principiile liberale. Şi în această coaliţie PNL va lupta pentru aceste principii” a spus Florin Cîțu, venit de patru ani în PNL   

Protest la Parlament în timpul votului pentru Guvernul Ciucă 

Reprezentanţii unui ONG au protestat joi, în Parlament, în timpului votului pentru învestirea Guvernului Ciucă, faţă de alianţa între PSD şi PNL. Protestatarii au afișat un banner galben-roşu cu mesajul: ”Tot voi?”.”Astăzi am aflat ce este PNL, în urma învestirii Guvernului (...) PSD e asumat, ei ştiu că fură, noi ştim că fură. PNL a pretins că este aliatul nostru că luptă pentru aceleaşi valori. Preşedintele a stat la aceeaşi masă cu noi şi ne-a cerut sprijinul pentru promovarea Referendumului pentru apărarea justiţiei”, au afirmat protestatarii conform sursei citate. Activiștii civici s-au tăvălit pe jos pe holurile Parlamentului, în momentul în care li s-a cerut să plece și mai mulți reprezentanți ai aparatului Camerei Deputaților au încercat să le ia bannerul. 

Declarații Marcel Ciolacu 

” România se află într-un punct critic. Au fost 2 ani pierduţi, 2 ani de instabilitate, de criză economică şi sanitară în care milioane de români au fost abandonaţi de stat. Suntem într-un punct critici care necesită o decizie fundamentală. De aceea, PSD trebuie să facă o alegere în acest moment, iar alegerea era următoare, vom continua să criticăm o guvernare ineficientă sau ne folosim priceperea şi experienţa pentru a stabiliza ţara. Am acceptat acum această provocare pentru că PSD nu fuge de responsabilitate. Am decis să intrăm cu prima linie a partidului. Am venit cu profesionişti care au performat în mediul privat. Am venit cu medici de excepţie. Am demonstrat-o întotdeauna mai ales când am venit să reparăm dezastrul altor guvernări (...) România are nevoie de un nou drum în care statul are grijă de cetăţenii săi, în care munca este răsplătită. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în România în ultimii doi ani. În pandemie cei bogaţi s-au îmbogăţit şi mai mult. PSD intră la guvernare pentru a le fi alături celor care au luptat singuri până acum. Este momentul să le demonstrăm românilor că pot avea o guvernare care să lucreze pentru ei, nu doar pentru cei bogaţi şi privilegiaţi. PSD a venit la guvernare în momente grele şi a crescut veniturile. Aşa vom face şi acum. Aducem mai mulţi bani la buget, dar şi în buzunarele oamenilor. PSD a guvernat pentru oameni, aşa va face şi acum. Am pierdut prea multe persoane dragi. Mult prea mulţi. Acest lucru este inadmisibil. Statul are o mare parte din vină. Oamenii trebuie să audă adevărul (...) Nu voi minţi niciodată că am învins pandemia. Împreună putem face acest lucru. Să dărâmăm zidul de ură între vaccinaţi şi nevaccniaţi. Nu sunt români buni şi mai puţin buni. Politicienii să facă un pas în spate. Să nu luăm măsuri aberante, ci de bun simţ. România a fost nepregătită pentru valul 4. Guvernarea trebuie să intervină eficient în lupta cu pandemia. Accesul la medicamente virale, testare exitinsă şi noua campanie de vaccinare. Fiecare român să aibă acces la sănătate”, a promis liderul PSD, Marcel Ciolacu 

Declarații Dan Barna 

”Domnule Ciolacu, încep prin a vă felicita pentru achiziţie. Nu e puţin lucru să scoţi PNL de la guvernare, din vioara 1 şi să îl bagi înapoi ca anexă a PSD. Nu e chiar de colo să convingi echipa câştigătoare să smulgă înfrângerea din ghearele victoriei pentru că asta au făcut în aceste zile colegii din PNL, din echipa câştigătoare, au aruncat senin pe geam rezultatul alegerilor de anul trecut şi s-au încolonat cuminţi în spatele partidului dumneavoastră. Aţi reuşit, domnule Ciolacu, ceea ce nici Iliescu nu a făcut, aţi scos PNL din istorie şi l-aţi pus în buzunarul de la piept al PSD. Nu e prima oară când vă găsiţi afinităţi neaşteptate, dar este prima oară când PNL de bună voie şi nesilit de nimeni, predă guvernarea şi odată cu ea urma de demnitate pe care o mai aveau”, a atacat Barna.   

Când depune guvernul Ciucă jurământul și prima ședință a Executivului 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea Guvernului României al cărui premier este Nicolae Ciucă, a transmis Administraţia Prezidenţială. Ceremoria depunerii jurământului are loc tot joi, la Palatul Cotroceni, de la ora 15.00. În plus, tot joi are loc și prima ședință de guvern, la ora 17.00.

Citiți și

Guvernul Ciucă, între o simplă hârtie şi realitate. Începe săptămâna decisivă

Cam aşa va arăta Guvernul Ciucă. Lucian Bode, Sorin Grindeanu și Cseke Atilla, în portofolii-cheie

image
image
image
image
image
image
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net