Hai să-i ajutăm pe micuţi în prag de Crăciun!

Ultima actualizare:

    Livia Apopei, alături  de şapte dintre cei  11 copii şi de nepoţel
Livia Apopei, alături de şapte dintre cei 11 copii şi de nepoţel

Crăciunul 2019 va fi, pentru 11 copii dintr-o comună ieşeană, prima sărbătoare fără tatăl lor. Sărăcia o împresoară din toate părţile pe Livia Apopei, mama copiilor, chiar dacă se bucură cu o familie aşa mare. Când îi întrebi de Moş Crăciun, prichindeii se încurcă şi nu ştiu ce să răspundă.

Necazuri pentru o familie numeroasă din comuna Popeşti (Iaşi). 11 copii au rămas fără tată nu cu mult timp în urmă, iar opt dintre ei se află în grija mamei. 

În casa din Popeşti locuiesc acum zece suflete: mama, Livia Apopei, şi opt dintre cei 11 copii ai săi, dar şi nepoata acesteia. Este vorba despre copilul uneia dintre fiice, Diana Apopei, de doar 16 ani, care a născut de curând şi care trebuie să-şi crească singură bebeluşul, din cauza faptului că tatăl acestuia nu s-a implicat. Cei mai mari copii ai familiei sunt plecaţi de acasă - două fete sunt căsătorite, iar băiatul cel mare munceşte în Germania. Cele zece suflete îşi duc traiul într-o casă cu trei camere, unde împart tot ce au. 

Mama spune că nu se prea descurcă de când i-a decedat soţul, în urmă cu o lună şi jumătate, din cauza unor probleme de sănătate. Femeia a mai primit ajutoare de la preotul Dan Damaschin, însă îşi face griji pe termen lung pentru copiii ei. „E foarte greu acum, de când s-a dus... Alocaţia copiilor este singurul venit pe care îl avem”, mărturiseşte Livia Apopei pentru adevarul.ro.

Suflet mare: preotul  Dan Damaschin
Suflet mare: preotul Dan Damaschin

Toţi cei nouă copii aflaţi acum în grija văduvei sunt curaţi, dar lipsurile cu care se confruntă zi de zi sunt evidente. Nu au apă curentă, ceea ce îi îngreunează foarte mult munca mamei. Cele zece persoane trăiesc doar din alocaţiile copiilor, adică 1.000 lei pe lună. Pe timp de iarnă, din cauza uşilor stricate, în cele trei cămăruţe intră frigul atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, iar mama Livia trebuie să pună mereu lemne pe foc. „Aş schimba uşile, fiindcă sunt stricate. Degeaba avem sobă”, se plânge femeia.

Unul dintre copii, Maria Apopei, o fetiţă de 12 ani, îi duce dorul tatălui şi nu are dorinţe de Crăciun. „Îl aştept pe Moş Crăciun, desigur, dar nu ştiu ce vreau... Mă joc cu fraţii mei, o ajut pe mama, merg la şcoală”, povesteşte copila. „Crăciunul trecut ne adunam toţi la masă, era greu, dar ne bucuram că ne aveam unii pe alţii. Din puţinul nostru, ne hrăneam cu toţii şi simţeam spiritul Crăciunului. Acum, de când nu mai e soţul…”, îngaimă Livia Apopei cu lacrimi în ochi. 

Preotul Damaschin: «Au nevoie de sprijin financiar»

„Această familie are nevoie de multe lucruri, dar nu de haine. Familia are nevoie de câteva investiţii în locuinţă”, explică proetul Dan Damaschin. “Mă refer, în primul rând, la apă curentă. Nu ar strica un pom de Crăciun. Noi încercăm să ducem o vacă, de care să aibă grijă mama. Familia are nevoie şi de sprijin financiar, mai ales că datoriile sunt multe după decesul tatălui. Lemne sunt acum, dar sigur va mai fi nevoie”, completează părintele Damaschin. Preotul a înfiinţat în urmă cu câţiva ani Asociaţia „Glasul Vieţii”. Doritorii pot dona la Banca Transilvania, în conturile RO64BTRLRONCRT00W8759401(Lei) şi RO49BTRLEURCRT00W8759401(Euro).

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net