Iată care este programul serviciilor, de Sărbători!

Ultima actualizare:

    Orarul băncilor, de Sărbători, trebuie să fie afişat la intrarea în instituţie
Orarul băncilor, de Sărbători, trebuie să fie afişat la intrarea în instituţie

În zilele de sărbătoare, instituţiile funcţionează după un program diferit faţă de cel normal, din cursul anului. Dacă medicii din cadrul spitalelor de urgenţă vor acorda ajutor medical non-stop, atât de Crăciun, cât şi de Anul Nou, funcţionarii bancari sau cei de la Poştă nu vor lucra în anumite zile. Click! îţi spune care este programul serviciilor.

Ultima zi de lucru din an pentru Poştă: 30 decembrie

Oficiile poştale şi unităţile bancare sunt închise de Crăciun şi Revelion, însă vor rămâne deschise băncile din unele centre comerciale. Astfel, Poşta Română a anunţat că în zilele de luni şi marţi, 25 şi 26 decembrie, toate oficiile poştale vor fi închise. În 30 decembrie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor funcţiona în program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă. În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2018, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise, a anunţat compania. Potrivit acesteia, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 22, 23, 29 şi 30 decembrie 2017 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Băncile au program special

  • Banca Comercială Română (BCR) informează că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în zilele de 25, 26, 30 decembrie 2017 şi 1, 2 ianuarie 2018. Ca excepţie, unităţile BCR din centrele comerciale şi malluri vor fi deschise, dar vor funcţiona după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de
  • weekend, nebancare. 
  • Unităţile Raiffeisen Bank vor fi închise în zilele de 25, 26 decembrie 2017 şi 1, 2 ianuarie 2018. De asemenea, aceste zile vor fi nelucrătoare, inclusiv pentru departamentul Servicii Clienţi (Call Center). Vor fi deschise câteva agenţii ale băncii aflate în malluri. În zilele de 24 şi 31 decembrie, fiind duminică, agenţiile Raiffeisen Bank vor fi închise, cu excepţia unităţilor din hypermarketuri,
  • malluri şi reţeaua Selgros.
  • În cazul BRD, luni, 25 decembrie şi marţi, 26 decembrie 2017, precum şi pe 1 şi 2 ianuarie 2018, numai agenţiile băncii din unele centre comerciale vor fi disponibile pentru clienţi, cu programe adaptate la orarele de funcţionare ale respectivelor centre comerciale. Pe 30 şi 31 decembrie 2017, unităţile băncii vor avea programul specific zilelor de sâmbătă şi duminică, anunţă instituţia.
  • 7Sediile Băncii Transilvania (BT) vor fi închise în zilele de 25 şi 26 decembrie, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2018. Agenţiile BT din malluri vor funcţiona după următorul program: în 24 şi 31 decembrie - între 12.00 şi 16.00; în 26 decembrie şi 2 ianuarie - între 12.00 şi 17.00. În 25 decembrie şi 1 ianuarie sediile BT din mall-uri vor fi închise, a anunţat banca.

Spitalele de urgenţă şi judeţenele, la dispoziţia pacienţilor

Nouă spitale şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală de Crăciun şi de Anul Nou. Aşadar, spitalele care vor asigura asistenţa medicală sunt: Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul de Urgenţă Universitar, Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan”, Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Spitalul de Arsuri şi Spitalul de Urgenţe Oftalmologice. Pentru copii, asistenţa medicală va fi asigurată de Spitalul „Grigore Alexandrescu” şi de Spitalul „M. S. Curie”. În ţară, spitalele judeţene vor fi cele care vor asigura urgenţele.

Metroul circulă până dimineaţă, în noaptea de Anul Nou

Metrorex anunţă că, în zilele de 23, 24, 25, 26, 30 şi 31 decembrie, precum şi în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2018, trenurile vor circula pe Magistrala 1 (Republica - Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni - Pipera) şi Magistrala 3 (Anghel Saligny - Preciziei) la un interval de 9 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 - Parc Bazilescu) la un interval de 11 minute. În ceea ce priveşte noaptea de Anul Nou (31 decembrie 2017 - 1 ianuarie 2018), metrourile vor circula între orele 24.00 şi 1.00 la interval de 10 minute, iar între 1.00 şi 5.00, la interval de 20 de minute.

RATB, orar de duminică

RATB informează că autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele vor circula după programul unei zile de duminică în 24, 25, 26 şi 31 decembrie şi 1 şi 2 ianuarie 2018, iar în 27, 28, 29 decembrie, respectiv 3, 4 şi 5 ianuarie 2018, vor circula după programul unei zile de lucru. În noaptea de Anul Nou vor circula toate liniile de noapte care ajung în zona centrală: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum şi liniile de tramvai 1, 10 şi 41.

Ambulanţa, program normal

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti va avea program normal de lucru, cu menţiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populaţiei vor fi preluate la 112.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net