Iată cine era şi cum gândea Nae Nicolae. Vezi unde îşi dorea să moară!

Ultima actualizare:

Nu era doar finanţatorul echipei de Liga a III-a, Ştefăneşti, ci şi un susţinător al lui Dinamo, cu bani investiţi în "Ştefan cel Mare". Nae Nicolae a preferat să rămână discret în ce priveşte relaţia cu presa, dar chiar pe 17 iulie 2012 a oferit singurul său interviu, acordat revistei IlfovSport.

Vă redăm interviul integral:

Știm că sunteți acționar la Dinamo. E mai bine că a plecat Cristi Borcea?

Eu cred în Nicolae Badea și în posibilitățile lui, poate fi chiar mai bine ca înainte, credeți-mă. Cristi era unsufletist, dar mult mai ordonat mi se pare Nicolae Badea și am un respect deosebit pentru el. Toate societățile lui sunt pe plus, numai Dinamo e pe minus. Și are ambiția ca și Dinamo să fie pe plus.

Aveți vreo amintire mai interesantă cu gruparea din Ștefan cel Mare?

S-a întâmplat la meciul Tottenham – Dinamo (n.r.  – 3-1, decembrie 2006), chiar pe White Hart Lane. M-am dus casual îmbrăcat la meci, iar oficialii de la Tottenham mi-au oferit un costum, spunându-mi că așa e tradiția în lojă. M-a impresionat gestul și m-am supus, chiar dacă Cristi Borcea se opunea spunând că e vorba de superstiție.

Și asta vreți să fie și la Ștefănești?

Am încercat să schimb și mentalitatea oamenilor de aici. De exemplu, oamenii vin să vadă gazonul și spun că stadionul e o minune a comunei. Am interzis semințele, de exemplu. Le-am luat pahare de plastic și tomberoane, dar nu poți să civilizezi omul peste noapte. De exemplu, în prima etapă am adus o rulotă din Germania, mi-a venit bere la draft și am pus un leu orice produs, pentru că dacă era totul gratis se omorau pe acolo. La final, a venit un spectator, cam băut, și mi-a zis că le-am dat bere stricată, că e prea ieftină și bate la ochi.

Vreun regret până acum, de când sunteți la Ștefănești?

Din prea multă dorință, cred că am greșit în iarnă. Am adus numai fotbaliști cu nume, iar vedetele credeau că joacă din prezență. Nu credeam că poți juca la Liga a III-a mai slab decât o făceai la Liga I. Uite, pentru mine eo surpriză Zeciu, nu am ce să-i reproșez.  Antrenorul a zis că la el toți sunt în probe și unul ca Zeciu a acceptat. Deși Zeciu a jucat în naționala Armeniei. Exemplar.

Cu cine vă sfătuiți în viață?

Eu țin cont de părerea oricui, mă sfătuiesc și cu omul care udă terenul, eu respect pe toată lumea. Cel mai înțelept om cu care colaborez este chestorul Mihai Stancu, care îmi este naș, mă ajută enorm în deciziile pe care le luăm.

Nu v-a fost greu cu Ganea la Ștefănești?

Ganea ne-a ajutat foarte mult, când am promovat în Liga a III-a el a contribuit în mod decisiv, e o mână forte. Ca jucător, el nu a ținut cont de nimic, s-a coborât la nivelul echipei, numai că mai târziu nu ne-am mai înțeles.

Alegeți cel mai bun jucător din lume, cel mai bun străin din Liga I și cel mai bun autohton…

Messi, cel mai bun. Joacă și în somn, așa mi-l și închipui, că visează numai fotbal. Mi-a plăcut mult de tot Lacina Traore, care e la Anzhi acum. Iar jucător autohton, Cătălin Munteanu, de la Dinamo.

Model de patron din Liga I aveți?

Îi apreciez pe Florian Walter și Nicolae Badea, numai că mie nu îmi place deloc să ies în evidență. Cred că ăsta e primul și ultimul interviu pe care îl dau pentru presă.

Aveți o părere proastă despre media din România?

Înainte de 89 mă întrebam de ce nu avem TV, presă, iar în zilele noastre ni s-a răspuns: vedeți că fiecare grup are pe cineva în spate să-l reprezinte. Și politic, și social, și economic, și cum vreți voi.

"În Ştefăneşti m-am născut și sunt mândru că sunt aici. Tot în Ştefăneşti o să pun mâinile pe piept, aici am toată familia", a spus Nae Nicolae.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net