Imagini cu blana ursului Arthur, într-o tăbăcărie din Târgu Secuiesc. Ministrul Mediului: "Este faptă penală dacă trofeul pleacă din ţară"

Ultima actualizare:

    Blana ursului Arthur, identificată într-o tăbăcărie din Târgul Secuiescfoto: ziarulprofit.ro
Blana ursului Arthur, identificată într-o tăbăcărie din Târgul Secuiescfoto: ziarulprofit.ro

Apar noutăți în ancheta care vizează uciderea ursului ”Arthur”, de către prințul Emanuel de Liechtenstein, în Covasna. Blana ursului a fost identificată într-o tăbăcărie din Târgu Secuiesc și nu va părăsi țara. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că scoaterea din ţară a blănii şi craniului animalului, trofeul propriu-zis, ar reprezenta faptă penală.

Blana animalului a ajuns la tăbăcit și, potrivit imaginilor difuzate de Prima TV, a fost identificată într-o tăbăcărie din Târgu Secuiesc. "Trofeul este în ţară. Nu va pleca, nu există aşa ceva. (...) Nu poate să plece din ţară, este faptă penală dacă pleacă din ţară, nu poate pleca din ţară. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate!", a declarat ministrul Mediului, joi seară, la Digi 24, citat de News.ro. 

Ministrul Mediului: "Cel mai mare urs din România în funcţie de ce?"

Tanczos Barna a confirmat că ursul Arthur era unul dintre cele mai mari exemplare din ţară, subliniind că nimeni nu poate spune dacă era cel mai mare."Cel mai mare urs din România în funcţie de ce? Dacă ne uităm la recordurile din perioada în care se putea vâna, avem multe exemplare cu peste 600 de puncte extrase, vânate, împuşcate. Este un exemplar foarte mare, cu siguranţă, nu aş putea să spun dacă este cel mai mare din ţară, nimeni nu poate spune acest lucru. Este un exemplar foarte mare, fără doar şi poate este valoros, orice exemplar mare este valoros, da”, a mai afirmat ministrul Mediului. El a explicat că şi în alte fonduri de vânătoare există "exemplare foarte mari şi foarte valoroase" de urs. Tanczos Barna a menţionat că nu vânează şi nici nu înţelege "apetitul unora pentru această activitate.


    Blana ursului Arthur, identificată într-o tăbăcărie din Târgul Secuiescfoto: ziarulprofit.ro
Blana ursului Arthur, identificată într-o tăbăcărie din Târgul Secuiescfoto: ziarulprofit.ro

Procurorii fac cercetări pentru braconaj și uz nelegal de armă

Procurorii din Covasna cercetează împrejurările în care a fost ucis ursul Arthur de către prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, după ce IPJ Covasna s-a autosesizat cu privire la acest caz în urma articolelor apărute în presă. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc care face verificări pentru braconaj, vânarea în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept.

”La 06.05.2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind împrejurările în care, în ziua de 13.03.2021, pe suprafaţa fondului cinegetic nr. 25 Ojdula, jud. Covasna, gestionat de A.V.P.S. Botoş, a fost ucis prin împuşcare un exemplar mascul din specia urs (Ursus arctors), specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente. În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de braconaj, vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept”, a transmis, joi după-amiază, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc.


    Ursul Arthur, în vârstă de 17 ani, a fost ucis de prințul Emanuel de Liechtenstein foto: Agent Green
Ursul Arthur, în vârstă de 17 ani, a fost ucis de prințul Emanuel de Liechtenstein foto: Agent Green

Procurorii precizează că ancheta este în desfăşurare, în vederea stabilirii în mod corect şi complet a circumstanţelor uciderii ursului. ”Există o sesizare din oficiu a IPJ Covasna, Serviciul Arme, Explozivi şi substanţe periculoase. Aşteptăm, în cursul zilei de astăzi, documentaţia şi, conform procedurii, se va da număr de dosar şi vor începe cercetările, în primă fază in rem” a declarat pentru News.ro prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, Valentin Teodorescu. 

Petiție online pentru a fi stopată vânătoarea de trofee

O petiţie online a fost iniţiată către Ministerul Mediului pentru a fi stopată vânătoarea de trofee. Şeful Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a declarat că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. ”Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv”, a declarat Berceanu. adăugând: ”Vrem să nu mai avem niciun astfel de incident”. El a susţinut că în documente se vorbeşte foarte muşt despre un exemplar de urs şi doar într-un singur loc este menţionată o ursoaică cu pui. El a admis că se poate ajunge la un dosar penal.

Un prinţ din Austria, Emanuel von und zu Liechtenstein, a ucis în luna martie cel mai mare urs brun din România, anunţă organizaţiile de mediu Agent Green şi VGT (Austria), el fundamentându-şi acest gest printr-o derogare oferită de Ministerul român al Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.

Cât costă să vânezi un urs în România

Un document de pe site-ul Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, care administrează jumătate din pădurile României şi 10% din fondurile de vânătoare, se arată că tariful de împuşcare pentru vânătoarea individuală a unui urs porneşte de la 5.000 de euro pentru o blană evaluată la până în 350 de puncte, iar dacă are peste 400 de puncte porneşte de la 7.000 de euro şi se mai adaugă 70 de euro pentru fiecare punct în plus, ceea ce înseamnă că la o evaluare maximă de 600 de puncte a blănii poate ajunge la 21.000 de euro. Preţurile acestea sunt percepute şi de Romanian Hunting Club, conform datelor de pe site-ul organizaţiei, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Citește și:

Cine este prințul acuzat că l-a ucis pe Arthur, cel mai mare urs din România

Povestea ursului braconat ajunge în presa internațională. Ziarele străine, despre scandalul din România

De ce era atât de valoros ursul Arthur. ”Era un trofeu Golden, care poate fi vândut cu 20.000 de euro”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net