Imaginile durerii cu pompierii români trimiși să stingă incendiile din Grecia. 100 de salvatori sunt pe Insula Evia

Ultima actualizare:

    Liviu, unul dintre pompierii români, la finalul primei zile, în iadul din GreciaFotografii: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Liviu, unul dintre pompierii români, la finalul primei zile, în iadul din GreciaFotografii: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Insula Evia arde de o săptămână. Oamenii au fost evacuați din case, iar incdeiile de vegetațe continuă să facă prăpăd. Pompierii greci nu mai fac față, astfel că mai multe state au trimis efective care să-i sprijine. Și România are acolo 100 de salvatori, care se află deja în a doua zi de luptă cu flăcările.

În ciuda eforturilor disperate și a ajutorului primit din partea altor țări, incendiile continuă să facă ravagii pe Insula Evia. Produc atât de mult fum, încât coloanele sunt vizibile de la sute de kilometri depărtare și au depășit plafonul norilor.

Pompierii noștri lucrează în ture de câte șase ore, însă focul care arde neîncetat și fumul îi epuizează. Ieri, 8 august, au fost trimiși pe teren 35, iar astăzi 45.


    Pompierii români se avântă în lupta cu focul, alături de colegii din alte state
Pompierii români se avântă în lupta cu focul, alături de colegii din alte state

”Începând cu ora 8.00, 45 de pompieri acționează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari. Dispozitivul va fi similar celui de ieri, intervenția asigurându-se cu șase mașini de stingere și două cisterne. Totodată, șase salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor”, au anunțat reprezentanții IGSU.


    Imaginile cu incendiul de vegetație surprinse de dronă
Imaginile cu incendiul de vegetație surprinse de dronă

Tot ai noștri supraveghează și monitorizeză focarele de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor.

Printre eroii salvatori se află Liviu. Este unul dintre cei peste 100 de pompieri care a pornit vineri într-una dintre cele mai complexe misiuni internaționale.

Vorbim despre una extrem de dificilă, ce implică riscuri, diferită față de alte incendii la care pompierii militari intervin în mod curent.

La finalul misiunii de ieri, bărbatul sleit de puteri, negru pe față de la fum, dar plin de speranță că vor reuși să stingă incendiile de vegetație, care mistuie case și îi alungă pe localnici.

Localnicii pleacă în lacrimi de pe Insula Evia și spun că satele lor se vor face scrum

Mii de oameni urcă pe feriboturile care îi duc departe de foc, mulți oameni în vârstă, care plâng cu ochii în zare. Unii sunt conștienți că e posibil să nu se mai întoarcă niciodată. Au plecat doar cu hainele de pe ei, cu cățelul și plasa de medicamente.


    Localnicii evacuați, în timp ce urcau pe feribotFoto: Digi24
Localnicii evacuați, în timp ce urcau pe feribotFoto: Digi24

Spun că fără intervenții aeriene masive, susținute, multe sate de pe insulă vor fi scrum în câteva zile.

Peste 1.000 de pompieri se luptă cu focul, iar în ajutorul pompierilor greci au venit echipaje din Ucraina, România, Cipru şi Israel, iar Franţa, Elveţia, Suedia şi Croaţia au trimis de asemenea avioane şi elicoptere de intervenţie.

Peste 56.000 de hetare au ars în Grecia

În ultimele zece zile, peste 56.000 de hectare au fost arse, potrivit datelor furnizate de Sistemul European privind Incendiile de Vegetație, în condițiile în care Grecia se confruntă cu cel mai grav val de căldură din ultimii 30 de ani.

Din fericire, numărul victimelor nu a crescut, până acum fiind anunțate două decese și peste 18 răniți.


    Insula Evia arde ca o torțăFoto: Reuters
Insula Evia arde ca o torțăFoto: Reuters

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net