Prima zi a pregătirilor pentru examenele de Evaluare Naţională sau Bacalaureat a adus în unităţile de învăţământ din Bucureşti o prezenţă redusă a elevilor, spre bucuria autorităţilor care au aşteptat cu frică acest moment. Cei care au venit s-au trezit într-o altă lume decât cea pe care au lăsat-o la începutul lui martie.


Bucureşti, strada Cuza Vodă nr 51. Pitită între blocuri se află şcoala nr. 79, una dintre cele mai mari din Bucureşti.

”În curte a fost instalat un tunel de dezinfecţie şi a fost creat un circuit care să prevină şi să împiedice aglomerarea. La intrarea în clădire, elevii sunt întâmpinaţi de personal medical, care le ia temperatura şi le oferă măşti de protecţie. Copiii vor urma un traseu bine deliminat până la sălile de clasă şi un alt traseu pentru ieşirea din unitatea de învăţământ”, ne pune în temă directoarea adjunctă Elena Liliana Murguleţ. Deşi ne aşteptam la o curte plină de copii agitaţi în aşteptarea procedurilor sanitare obligatorii accesului în şcoală, profesoara de chimie ne linişteşte. 

2-masca.jpg

Elevii sunt întâmpinaţi de personal medical, care le ia temperatura şi le oferă măşti de protecţie

”Avem 180 de elevi în clasa a VIII-a, iar dintre ei s-au înscris pentru pregătire în perioada 2-12 iunie doar nouă copii. Aşa cum s-a stabilit, aceştia vor veni în zilele de marţi şi vineri pentru pregătire, o oră de matematică şi oră de română pe zi”, ne dezvăluie directoarea.

Doi salariaţi din personalul administrativ stau ca nişte cerberi de o parte şi de alta a tunelului cu dezinfectant şi vânează profesorii şi elevii care vin şi din obişnuinţă o iau pe lângă construcţia cea nouă.

3-dezinfectant.jpg

Apoi, toţi copiii îşi dezinfectează mâinile

”Hei, hei! Pe aici, prin tunel!”, spune Vasile, unul dintre oamenii cu tunelul. ”Aoleu, uitasem”, se scuză doamna Elena, profa de română. Copiii încep să apară zgribuliţi şi trec sfioşi prin tunelul cu dezinfectant.

Se prezintă unul câte unul la intrarea elevilor unde asistentele medicale le iau temperatura, le pun întrebări despre starea de sănătate şi le dau mănuşi. Apoi copiii sunt îndrumaţi spre sala de clasă unde o profesoară le explică cum o să fie la examen. 

4-in_clase.jpg

Băncile au fost montate cu distanţă de 2 metri între ele

La un kilometru distanţă, pe Bd. Alexandru Obregia, nr. 3A, la Şcoala 194 s-au prezentat doar 21 din cei 162 de copii care termină clasa a VIII-a. Aceştia au fost împărţiţi în trei clase. ”Ia uite cum au transformat băncile” se miră George din spatele panoului de plexiglas. Am găsit şi copii nemulţumiţi. ”Credeam că o să-mi găsesc vechii colegi, dar unii nu au venit, iar pe alţii nici nu i-am recunoscut cu măştile astea pe faţă”, spune uimit Ben, cum ni se recomandă un puşti. La Liceul Ion Creangă din apropiere, din 249 de absolvenţi de clasa a XII-a au venit la pregătiri doar 140.

5-culoar_iesire.jpg

La plecare, există un culoar special pentru a se evita aglomeraţia

”Acum trebuie să vedem pe unde călcăm, să avem grijă să ne spălăm, să ne dezinfectăm, acum este mai greu la şcoală ca înainte”, face haz de necaz Dino. La ieşirea din liceu, nea Pandele ne petrece gânditor: ”S-a întors lumea cu fundu-n sus. Până acum trebuia să păzeşti să nu intre tot felul de inşi, acum ai alte griji. Să bagi copiii prin tunel, să aibă mască, să nu distrugă plexiglasul”, spune cu năduf omul. 

«Mi-e frică să nu-mi ratez viitorul din cauza temperaturii»

Presiune enormă pe umerii elevilor din ani terminali, care luna aceasta sunt aşteptaţi la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat. Pe lângă emoţiile fireşti ale examenelor în sine, mai apare o grijă în plus: pandemia de coronavirus.  

Elev la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti, Alexandru a povestit pentru edupedu.ro că cel mai teamă îi e de măsurarea temperaturii. Dacă ar avea peste 37,3 grade Celsius şi ar fi nevoit să dea Bacul la sesiunea din toamnă, ar rata locul de la universitatea din Olanda, unde a intrat.

temperatura_caseta.jpg

Elevii se tem să nu se îmbolnăvească în ultimele zile și din cauza unei temperaturi de peste 37,4 grade să nu piardă examenele

„Mie mi-e frică să nu-mi ratez viitorul din cauza temperaturii, sunt atâtea situaţii când îţi poate creşte temperatura, poate de la emoţii, poate sunt un pic răcit, cred că am răcit de vreo cinci ori anul trecut. Aş face pe banii mei testul de coronavirus şi m-aş prezenta cu rezultatul dacă aş putea, să vadă că nu am nimic. Da, am emoţii, dar nu din cauza examenului, am emoţii pentru că nu vreau să-mi ratez viitorul din cauza unei temperaturi”, a spus Alexandru. Aceeaşi frică o are şi Robert, elev la un liceu din Alexandria, Teleorman. Şi el a intrat la facultate tot în Olanda şi dacă ratează prima sesiune a Bacalaureatului din cauza temperaturii, ratează locul de la universitate şi un an de studiu. 
Sara, elevă în clasa a XII-a la un liceu privat din Ilfov, are aceeaşi grijă: „Condiţiile foarte stricte au pus o presiune foarte mare, nu cred că alte generaţii care au susţinut aceste examene trebuiau să-şi facă griji de temperatură sau să stea cu masca pe faţă. Şi eu plec la studii în străinătate şi stresul e foarte mare, ce fac dacă am 37,4? Înseamnă că mi-am ratat facultatea. Nici nu vreau să mă gândesc, am muncit foarte mult să ajung aici, să fiu acceptată la facultate şi dacă nu prezint diploma de bac până la un anumit termen, practic efortul a fost degeaba. E greu de acceptat asta, sper să nu fie cazul”, a spus eleva pentru edupedu.ro. 
Mulţi elevi de clasele a VIII-a şi a XII-a au declarat cănu se duc la orele de pregătire pentru examenele finale, de teamă ca în această perioadă să nu rişte să se infecteze.  

 

 
 
Loading...