Mai sunt șapte zile până pe 1 Mai însă Autostrada Soarelui arată ca după război. 30 de kilometri, de la București spre Constanța, sunt plini de gropi, iar prima bandă aproape că a devenit impracticabilă. Ca să le mai ușureze viața șoferilor, muncitorii s-au apucat de peticit.


Ne-au făcut doar trei autostrăzi, dar nici de ele nu sunt în stare autorităţile să aibă grijă. Autostrada Soarelui a ajuns să semene cu un drum comunal.

E plină de gropi! Craterele sunt atât de dese încât nu ai cum să le eviţi, iar la 130 de kilometri pe oră nici nu-ţi mai doreşti să o faci. Nu de alta, dar rişti să te răstorni.

Drumul spre mare a început să se ciuruiască încă din 2012. S-au făcut doar peticeli de mântuială, astfel că s-au lărgit din ce în ce mai mult şi s-au înmulţit.

2-2col.jpg

Autostrada soarelui, gropi, muncitori
Toată banda întâi de circulație este brăzdată de cratare
”Asfaltul pus pe o suprafață de beton nu are suficientă aderență. În ultimii ani, a început să se exfolieze împreună cu bucăți de beton”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt la Compania de Drumuri.  

Tronsonul de groază se află între Bucureşti şi Fundulea, dat în folosință în 2004. Are o lungime de 35 de kilometri şi este singura porţiune din A2 construită din plăci de beton.

Ieri am mers pe ea şi am rămas consternaţi. Pe prima bandă nu se circulă în siguranță și mai rămâne doar o singură cale de rulare.

Ca să nu se creeze hoas pe autostradă pe 1 Mai, când toți românii se vor buluci spre mare, cei de la Drumuri au trimis muncitorii să plombeze.

Peticeala s-a făcut ieri fără ca circulația să fie restricționată. Printre mașinile care goneau, un om arunca peste groapă un adeziv dintr-o sticlă, iar un altul venea în urma lui și punea cu lopata o mixtură asfaltică.

3-2col.jpg

Autostrada soarelui, gropi, muncitori
Un muncitor turna o soluție dintr-o sticlă, iar un altul arunca mixtura, care apoi era tasată de utilaj
La aceste lucrări superficiale vom asista până la toamnă, atunci când vor începe reparaţiile capitale.

Plăcile de beton vor fi rase, iar deasupra vor fi aşternute trei straturi de asfalt. Șantierul va dura cel puţin trei ani și va cuprinde tronsoanele Bucureşti - Fundulea şi Lehliu - Drajna. Totul va costa aproape 15 milioane de euro.

4-1col-40.jpg

Autostrada soarelui, gropi, sofer
”Asta este autostrada gropilor. Hurducăie camionul de zici că acum se rupe”, se plânge Ivan Ionuț, 38 de ani, care este șofer

 
 
Loading...