Incredibil! Turiști enervați de intervenția unei ambulanțe pe pârtie, la Bușteni

Ultima actualizare:

    Ambulanța venită pe pârtie la un copil rănit a fost atacată de turiștii deranjați de zgomot
Ambulanța venită pe pârtie la un copil rănit a fost atacată de turiștii deranjați de zgomot

Incident scandalos sâmbătă după-amiaza, pe pârtia Kalinderu din Bușteni. O ambulanță chemată în ajutorul unui copil accidentat a fost împiedicată să intervină de turiști, pe motivul mai mult sau mai puțin direct, că îi deranjează. Mai exact, le cam strică atmosfera de distracție.

Ambulanța fusese chemată la un copil rănit

Inconștiență și egoism. Acestea sunt cuvintele care ar putea descrie (cu indulgență), reacția unor turiști aflați la schi, în Bușteni. Deranjați de „goarna” unei ambulanțe sosite să acorde asistență medicală unui copil rănit, câțiva turiști din Ilfov s-au pus în calea ei. S-au gândit doar că le este tulburat cheful de distracție, ără să le pese că în joc era viața cuiva.

Motivul supărării: „Ne sperie copiii”

„Avem și noi copii mici și ne sperie copiii. E normal? De ce să ne dăm la o parte? El vrea să o bage pe pârtie”, urla un bărbat. Mai mult decât atât, furioși, unii au bruscat un angajat al Salvamontului care a încercat să calmeze spiritele. Cineva chiar a aruncat cu vin fiert pe geamul ambulanței, alții cu bulgări de zăpadă.

S-a lăsat cu amenzi

Salvamontistul bruscat a solicitat intervenția jandarmilor montani, care i-au amendat pe trei dintre turiștii recalcitranți. Potrivit Adevărul, valoarea amenzii a fost de 200 de lei. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. În timp ce jandarmii completau procesul, soția unuia dintre sancționați, cel care aruncase cu vin în ambulanță, a sunat la 112 pe motiv că se simte intimidată de prezenta oamenilor în uniformă. La fața locului a sosit și un echipaj de poliție, care a sancționat-o pe femeie pentru apelare în mod nejustificat la numărul unic de urgență. De data aceastea, valoarea amenzii a fost de 2.000 de lei.

Salvamont România a comentat pe Facebook incidentul: „Regretabil gestul turiștilor. Oricum, noi, salvamontiștii, ca personal operativ de intervenție, continuăm sa ne facem datoria, aceea de a fi alături de cei care, într-un moment nefericit, au nevoie de sprijinul Salvamont.Poate acesta este răspunsul firesc la faptul ca avem un grad de răspuns de 100% la accidentele montane, că intervenim la peste 6.000 de cazuri anual și că acordăm ajutor și salvăm mii de vieți”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net